Benone Sinulescu, în stare gravă! ”Se așteaptă momentul de final al artistului”

Publicat: 10 iul. 2021, 15:07 Autor: Elena Vedete
Benone Sinulescu, în stare gravă! ”Se așteaptă momentul de final al artistului”

Benone Sinulescu sau ”Nea Beni”, așa cum îi spun prietenii, este în stare gravă! Artistul, emblemă a muzicii populare românești, a fost găsit căzut în propria casă!

Fostul impresar al artistului, Ionuţ Pavel, a transmis, într-o scrisoare deschisă, un strigăt de ajutor, acesta lansând acuzații grave la adresa familiei lui Benone Sinulescu. Impresarul acuză familia de această situaţie dramatică, deoarece Benone Sinulescu nu a fost dus la spital, şi spune că îi avansează boala.

„Ce ştim din sursele noastre, pentru că nu am vorbit cu familie, lui `nea Beni i-a fost foarte rău şi, paradoxal, în loc să ajungă la un spital de urgenţă a fost dus la o clinică de îngrijiri paliative de lângă Arad, dar acolo nu există medicină de urgenţă. Nu putem să aşteptăm ca omul acesta să moară într-o clinică de lux aşa, pur şi simplu”, a spus fostul impresar al artistului, Ionuţ Pavel, sâmbătă, la Antena 3.

Potrivit acestuia, Benone Sinulescu ar fi ajuns la acest centru dus de familie. Benone Sinulescu va fi transferat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Arad, pentru că are nişte complicaţii care nu pot fi tratate la centrul de îngrijiri paliative.

Scrisoarea lui Ionuţ Pavel, fostul impresar al lui Benone Sinulescu, către presă

„Scrisoarea aceasta este un strigăt de ajutor pentru salvarea vieții, dacă mai este posibil, a unui om al cărui nume este similar cu excelența în folclorul românesc, Benone Sinulescu. Numele meu este Ionuț Pavel și în ultimii 7 ani am fost impresarul marelui nostru artist.

Împreună cu mai mulți prieteni ai artistului, doresc să vă aduc la cunoștință faptul că în clipa aceasta Benone Sinulescu se află într-o stare foarte gravă și se stinge fără un ajutor de specialitate într-o clinică de îngrijiri paleative din localitatea Vladimirescu, de lângă Arad.

Cum s-a ajuns la această situație? Starea artistului a început să degenereze în urmă cu un an și anumite semne spuneau că este nevoie urgentă de un consult al unui specialist și o îngrijire de specialitate. Rămas izolat pe perioada pandemie, Nea Beni nu a avut acces la specialistul care poate ar fi ajutat mult la recuperarea sa medicală.

Când în sfârșit, aflat într-o stare gravă, a fost dus la unul dintre cei mai buni medici de specialitate din Timişoara, care a tras un semnal de alarmă şi a spus că Benone Sinulescu trebuia operat urgent din cauza înfundării arterei carotide şi care totodată a cerut schimbarea medicației pe care artistul o primea în acel moment”.

”Se așteaptă „momentul de final” al artistului”

”După schimbarea medicației, starea lui Nea Beni părea că se poate îmbunătăți, dar nu a fost decât o mică perioadă de tranziție. Deși tensiunea îi crescuse foarte mult (valori ale tensiunii si de 20 cu 10), persoanele din jurul său nu au crezut că se poate întâmpla ceva mai rău, dar s-au înșelat.

Nea Beni a fost găsit joi inconștient, căzut în casă. Cu toate acestea, Benone Sinulescu nu a ajuns la spitalul de urgență ci în clinica de îngrijiri paleative din apropierea Aradului, o clinică ce nu are condițiile necesare unei evaluări medicale adecvate pentru starea lui medicală din acest moment (RMN sau Electroencefalogramă) și unde se așteaptă „momentul de final” al artistului. O sursă din cadrul clinicii a spus că moartea lui Benone Sinulescu poate interveni oricând în următoarele zile.

Vreau să vă rog pe dumneavoastră, ziariștii, care atunci când vă uniți puteți muta munții din loc pentru salvarea unei vieți, ajutați-ne să îl salvăm pe Nea Beni!”

Publicat: 10 iul. 2021, 15:07 Autor: Elena Vedete
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă