Vreme-şoc după valul de aer polar. Unde se anunţă temperaturi de vară şi ce regiuni vor fi lovite de ploi

Publicat: 10 oct. 2019, 10:14 Autor: D. C. Ciao.ro
Vreme-şoc după valul de aer polar. Unde se anunţă temperaturi de vară şi ce regiuni vor fi lovite de ploi

După temperaturile deosebit de scăzute, avem parte de un nou şoc termic: mercurul din termometre va creşte până la 25 de grade, ca în pragul unei zile de vară.

Vreme-şoc după valul de aer polar. Elena Mateescu, director general al Agenţiei Naţionale de Meteorologie, a precizat într-o intervenţie la RTV că pentru următoarea perioadă estimările relevă faptul că vremea se va încălzi, iar deficitul de precipitaţii va fi prezent în mai multe zone din ţară.

„Până la finele lunii octombrie şi începutul lunii noiembrie, estimările arată că, în săptămâna 7 – 14 octombrie, vom avea abateri termice uşoare pozitive, în special în partea sudică a ţării. Din păcate, deficitul de precipitaţii va fi, în continuare, prezent.

Pentru săptămâna 14 – 21 octombrie observăm o săptămână mai caldă decât în mod obişnuit, cu cele mai mari abateri, de această dată, în zona de sud, sud-est şi est a ţării şi cu cantităţi deficitare de precipitaţii, din nou, în special în partea de vest. Această tendinţă de păstrează şi pentru săptămâna 21 – 28 octombrie şi, nu în ultimul rând, pentru perioada 28 octombrie – 4 noiembrie.

Vreme-şoc după valul de aer polar

Vom înregistra creşteri în ceea ce priveşte regimul de temperaturi de la o zi la alta astfel încât este posibil din a doua jumătate a săptămânii să vorbim de valori cuprinse între 21 şi chiar 24, 25 de grade în Lunca Dunării. 25 de grade la nivelul unei temperaturi maxime în ţara noastră reprezintă pragul unei zile de vară. Vom mai avea, pe parcursul lunii octombrie, perioade în care mercurul în termometre să ne aducă valori de temperaturi ridicate şi multe zile cu soare”, a declarat Elena Mateescu.

Vreme-şoc după valul de aer polar

Conform Anm, joi, 10 octombrie, în vestul, centrul şi nordul ţării, vremea se va răci, vor fi înnorări în general persistente, iar pe arii restrânse, temporar va ploua cu precădere în prima parte a intervalului.

În restul teritoriului, valorile diurne vor creşte uşor, cerul se va înnora treptat începând cu orele serii, iar cu o probabilitate mai mare noaptea, local în jumătatea de sud-est se vor semnala averse şi posibil descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, în special în zona înaltă.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 15 şi 25 de grade, iar cele minime între 5 şi 15 grade, uşor mai coborâte în estul Transilvaniei. Dimineaţa, pe arii restrânse va fi ceaţă.

Publicat: 10 oct. 2019, 10:14 Autor: D. C. Ciao.ro
Pe aceeași temă