Vladimir Drăghia, mai ceva ca Brad Pitt pe litoralul românesc! A făcut ravagii după ce a început să defileze cu ”pătrățelele” pe plajă

Publicat: 13 iul. 2020, 21:41 Autor: ileana.ghinea Vedete

Zilele trecute, Vladimir Drăghia a făcut ravagii pe plaja mioritică. Tată model, soț dedicat, vedetă incontestabilă, bun mânuitor de cuvinte… de toate a fost câștigătorul primei ediții Exatlon România.

Așa noroc pe Alice Cavaleru…  Să-i pice la așternut astfel de mascul și să o mai treacă și pe numele lui. Să nu fim cârcotași acum, norocul chiar a fost de ambele părți…

Să revenim însă la subiectul actual, care ne-a fost adus în vizor de către paparazzi CIAO, extrem de vigilenți.

Băieții au surprins familia Drăghia pe litoral, zilele trecute, iar această evadare din cotidian se pare că a avut o legătură destul de strânsă cu aniversarea soției.

Ne-am convins de asta dintr-o postare pe care Vladimir a făcut-o pe contul lui de Instagram. „La mulți ani celei care m-a luat teren viran și a făcut din mine acasă. :-)”… Eeee… serios, cum sună asta?

Iată, după ce am demonstrat treaba aia cu mânuitorul de cuvinte despre care vorbeam la început, continuăm cu tată model și soț dedicat. Pe parcursul întregului sejur la mare, Vladimir nu a scăpat-o din ochi pe micuța Zoia. S-a jucat cu fiica lui cum puțin bărbați…. moderni o fac cu ai lor moștenitori. Na, cum ar zice unii, statutul de bărbat adevărat este direct proporțional cu numărul litrilor de bere consumată pe plajă, nu cu numărul clipele petrecute alături de copiii. După posibilități, coane Fănică, ce să-i faci!

Altfel… Singurul moment în care l-am descoperit pe Drăghia ușor încurcat a fost momentul în care a trebuit să dea piept cu statutul lui de vedetă. Mai întâi a fost abordat de un vânzător ambulant de fructe. Punem pariu că l-a auzit jumătate de plajă când îi explica stimatei doamne că nu are bani la el să cumpere… orice… indiferent ce avea ea de vânzare. Ea, nu și nu… „Cum așa, domnule Drăghia, nu aveți dumneavoatră????”.

Al doilea moment, mirific… Salvamarii de pe plajă total vrăjiți de prezența lui Drăghia.

Lăsând gluma la o parte, se vede treaba că tot ”clanul” Drăghia s-a sudat extrem de bine și mai mult decât frumos. S-au găsit unii pe alții și perfect s-au unit.

Noi ne bucurăm pentru ei. Să le meargă bine și de acum înainte!

Publicat: 13 iul. 2020, 21:41 Autor: ileana.ghinea Vedete
Pe aceeași temă