Mirabela Dauer este o artistă din România foarte respectată, care a reușit de fiecare dată să aducă zâmbete pe buzele oamenilor, chiar și în condițiile în care aceasta a trecut prin momente extrem de dificile.
Mirabela Dauer a trecut prin momente foarte dificile de-a lungul vieții, iar de fiecare dată când a reușit să găsească putere, a vorbit despre ele.
Cântăreața de muzică ușoară a fost diagnosticată cu o boală cumplită, și anume cancerul. Experiența a fost una traumatizantă, potrivit mărturisirilor făcute de ea. Invitată în cadrul unei emisiuni de televiziune, Mirabela Dauer a povestit cum a reușit să se mențină pe ”linia de plutire”, pozitivă, după ce în anul 2017 a fost diagnosticată cu cancer. A făcut o operație care a durat 6 ore. I s-a extirpat un rinichi, i-au fost scoși 52 de ganglioni și apoi a urmat tratamentul la vezică.
„Pe 28 ianuarie împlinesc 3 ani de când am vorbit cu medicul să fac analizele. Aveam o oboseală și am început cu un RMN. Mi-am făcut și CT. Analizele mi-au ieșit bune, cu o infecție, dar eu am mici infecții. A venit doctorul la mine și mi-a zis că am cancer. Apoi m-am internat la spital, iar marți m-a pus pe masa de operație. Aceasta a durat 6-7 ore”, a declarat Mirabela Dauer.
Și după atât de mult timp, Mirabela Dauer încă face tratament: „Totul la mine s-a întâmplat cu sufletul deschis, cu o mare încredere în medici, cu o mare încredere în Dumnezeu și am zis că nu are cum, am atât de multe de spus, nu are ce să mi se întâmple. Telenovela mea continuă de atunci. În fiecare lună, de doi ani îmi bagă direct in vezică vaccinul BCG (un vaccin împotriva tuberculozei). Mă simt relativ rău două zile dupa aceea, fac un pic de febră, ceea ce lumea spune că e bine. În plus, la trei luni fac o citoscopie. De un an, nu mai scoate nimic la aceasta citoscopie. Mai am un singur vaccin de facut. Cu ajutorul prietenilor mei din Germania, care mi-au făcut rost mereu de aceste fiole, si cărora le multumesc mereu. Sunt bine acum. Multumesc lui Dumnezeu”, a mai spus vedeta.
Cântăreața de 73 de ani a mărturisit că a avut parte de 2 căsnicii eșuate. Mulți credeau că ar fi dus o viață liniștită, dar adevărul este cu totul altul. a fost bătută crunt de al doilea soț, regizorul de televiziune Traian Popovici. Pe lângă toate aceste lucruri, fostul soț a reușit să câștige și custodia băiatul lor, Alexandru.
”Am intentat divorţ din cauza violenţei lui. După atâtea bătăi pe care le-am încasat de la el, am cedat. Am luat bătaie chiar şi cu fierul de călcat, după care mi-a promis că mă omoară. A fost cel mai nefericit mariaj al meu”, a povestit Mirabela Dauer la ProTV.
Mirabela Dauer suferă după fiul ei. Nu a reușit să-și mai vadă băiatul de foarte mult timp, chiar și în condițiile în care artista a încercat să repare situația în relația cu el: „Am fost și voi fi toată viața mea alături de el, cu sufletul și cu gândul, dar nu vreau să agit apele”, povestește Mirabela Dauer, la TVR2.
Fiul ei, Alexandru, refuză să îi mai vorbească: „Nu eu sunt în posibilitatea asta, poate că el, vreodată în viaţa lui, cât oi mai fi eu pe pământul ăsta, o să îşi dea seama că el a greşit vizavi de mine şi că tot ce a fost în viaţa lui, a fost o minciună. E făcut din mine, din sufletul meu, este un om deştept”.
Sursă foto: capturi video Youtube 1, 2, arhivă