VIDEO. Cum arăta Simona Halep, înainte să devină numărul unu în tenis. Îţi mai aminteşti?
Simona Halep a făcut o operație de micșorare a sânilor, în anul 2009, totul pentru performanţă. De atunci, sportiva din Constanţa, a urcat de pe locul 263 mondial până pe primul loc în ierarhia tenisului mondial feminin.
Simona Halep spune că a fost cea mai bună decizie pe care o putea lua. Intervenţia chirurgicală i-a schimbat radical viaţa. ”Da, mi-am micşorat sînii. Operaţia am făcut-o în ţară. Am avut o perioadă de convalescenţă, însă am revenit repede pe teren”, declara Simona în august 2009. Simona Halep a mărturisit pentru Daily Mail că avea probleme cu sânii, a căror greutate o deranjau destul de serios în timpul meciurilor. „Greutatea sânilor mă deranja. Mă trăgeau înapoi şi nu îmi permiteau să reacţionez cum trebuie. Nu îmi plăceau nici în viaţa de zi cu zi. Aş fi făcut operaţia chiar dacă nu aş fi fost sportivă”, spunea Simona în mai 2010.
Simona Halep, probleme de sănătate
Antrenorul a dezvăluit problemele medicale pe care le-a avut Halep, dar şi cum a fost convinsă să renunţe la sânii mari pentru a obţine performanţă în tenis. ”Simona, când am cunoscut-o, vorbea doar prin mesaje, în afară de familia ei nu vorbea cu nimeni. Ţinea ochii în pământ, era cu şapca pe cap. Ea avea hernie de disc de mică. La 17 ani a luat-o durerea, a coborât pe picior, ea nu s-a dus niciodată la medic până atunci! Am întrebat-o ce simte, a simţit şi amorţeli, o lună de zile s-a dus pe la medici, peste tot pe unde a putut. Toţi i-au spus că nu prea mai poate să joace tenis. Au vrut să o trimită la Berlin să se opereze. Eu îl cunoşteam pe domnul doctor Irimia, care e acum la Cupa Davis şi l-a făcut bine pe Victor. Cu exerciţii şi cu pauză reuşeşti să întăreşti musculatura specifică şi poţi să joci mult mai mult tenis”, a spus Firicel Tomai, la ZOOM SPORT.
Halep, venituri de 10,9 milioane dolari în perioada iunie 2019 – iunie 2020
Conform calculelor realizate de Forbes, Halep, aflată pe locul secund în ierarhia WTA, a realizat venituri totale de 10,9 milioane dolari în perioada iunie 2019 – iunie 2020, cea mai mare parte 6,9 milioane dolari fiind reprezentată de premiile câştigate la turneele la care a participat, restul de 4 milioane dolari provenind din contractele de publicitate.
„Halep a obţinut al doilea său titlu de Grand Slam la Wimbledon, anul trecut, iar cele 36,5 milioane de dolari câştigate din premii pe parcursul carierei o plasează pe locul al patrulea în ierarhia all time (prima fiind Serena Williams, cu 93 milioane dolari). Printre sponsorii lui Halep se numără branduri globale precum Nike, Wilson, Hublot şi Avon, precum şi alte câteva din ţara sa natală, România”, scrie Forbes.