VIDEO. Cine e Roxana Blenche, concurentă ”Chefi la Cuțite”. Este una dintre favoritele publicului!

Publicat: 15 dec. 2020, 15:08 Autor: Andreea Voicu Vedete

Roxana Blenche este una dintre concurentele de la ”Chefi la Cuțite”, emisiunea fenomen de la Antena 1 unde concurenții își arată abilitățile în bucătărie.

Roxana Blenche are 27 de ani și este una dintre semifinalistele concurente de la ”Chefi la Cuțite”, sezonul 8. Însă v-ați gândit vreodată cum s-a apucat de gătit și cum i-a fost stârnită pasiunea în bucătărie? Totul a început când era acasă și a început să gătească din ce în ce mai mult, apoi a început să achiziționeze cărți pentru gătit. La scurt timp, Roxana Blenche a luat decizia de a plecat în Statele Unite ale Americii, unde a reușit să prindă un post de bucătar.

”Eu am început să gătesc acasă foarte mult. Am început să-mi cumpăr din ce în ce mai multe cărți și așa am început eu să gătesc. După care am plecat în Statele Unite cu worl&travel și acolo am primit postul de bucătar. În timpul meu liber, eu cam tot timpul gătesc. Mai mereu sunt la bucătărie”, le-a spus Roxana fanilor săi pe Instagram, arată Spynews.

Cea care a reușit să îi facă rost de un interviu a fost sora ei, în restaurantul unui chef cunoscut: ”Prin 2015, când eram în anul patru de facultate, se deschidea la Baia Mare un restaurant fine dining, este vorba de Michael Pascale, iar sora mea mi-a făcut rost de un interviu pentru un post de bucătar, fără să știu. Inițial chiar m-am supărat pe ea, dar m-am prezentat la interviu și am obținut postul. Așa am intrat în acest domeniu. Mi-a plăcut și am rămas”, a spus concurenta.

Cine este favorit la marele premiu

Roxana Blenche, concurentă în echipa tunicilor cu bulinuțe, condusă de chef Florin Dumitrescu, este favorita publicului în lupta pentru marele premiu. Mai mult decât atât, concurenta a publicat câteva fotografii pe rețelele de socializare, iar din acest motiv mulți dintre fanii emisiunii cred că ea a câștigat sezonul 8.

„După pozele pe care le postezi cu aur, îmi dă impresia că tu ai câștigat acest sezon”/ „Am făcut pariu cu prietenii mei ca tu câștigi sezonul. Baftă, ajută-mă să câștig”/ „Meriți să câștigi”, sunt doar câteva dintre comentariile stârnite de fotografii.

Sursă foto: Capturi video youtube 1, 2 , 3

Publicat: 15 dec. 2020, 15:08 Autor: Andreea Voicu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă