Au trecut 15 ani de când serialele de pe micul ecran au avut și debutul, dar au ajuns și la final. Telenovelele românești au ”prins” foarte bine la public și actorii au rămas impregnați în mințile oamenilor. Iată mai jos câteva vedete care s-au schimbat de-a lungul anilor, dar care au făcut istorie în lumea teatrului și cinematografiei românești.
În primul rând, o avem în prim plan pe Nicoleta Luciu. Vedeta și-a început cariera în telenovela ”Lacrimi de iubire” și ulterior a mai jucat în ”Iubire ca în filme”, ”Inimă de țigan”, ”Regina”, ”Aniela”, dar și în ”Iubire și onoare”. Nicoleta Luciu și-a încercat norocul și în cariera muzicală, dar succesul nu a fost cel scontat. Dar asta nu a împiedicat-o pe frumoasa șatenă să își facă o familie frumoasă. Din anul 2012, ea este căsătorită cu Zsolt Csergo și au împreună 4 copii.
Pe de altă parte, o avem pe Adela Popescu care și ea a debutat în lumea telenovelelor românești în anul 2004, în ”Numai iubirea”. Un an mai târziu, Adela a apărut și în ”Lacrimi de iubire”, ”Îngerașii”, dar și în ”Aniela”. În 2010, joacă în ”Iubire și Onoare”, iar în 2011, în ”Pariu cu viața”. Adela Popescu s-a căsătorit în 2015 cu Radu Vâlcan și au împreună doi copii.
O altă regină a telenovelelor românești este Doinița Oancea. Vedeta a debutat în anul 2008 în ”Inimă de țigan”.
Nici Diana Dumitrescu nu a stat pe ”tușă”, în anul 2005 primind un rol în ”Păcatele Evei”. Apoi, vedeta a mai jucat în ”Iubire ca în filme”, “Războiul sexelor”, “Regina”, “Aniela”, “Iubire și onoare”, “Pariu cu viața” sau “Îngeri pierduți”. Vedeta este originară din Constanța și are 36 de ani. Este gazda emisiunii ”Mireasa” de la Antena 1.