Viața secretă a lui Tony Poptămaș! Unde a dispărut artistul și cum trăiește la -30 de grade Celsius!

Publicat: 29 dec. 2019, 22:29 Autor: Andreea Voicu Vedete

Mai în glumă, mai în serios, Tony Poptămaș este supranumit ”regele Facebook-ului” datorită postărilor sale pline de duh, dar mai ales pentru numărul de fani pe care i-a adunat în ultimii ani: 2,3 milioane de abonați! Însă pe cât de celebru este pe internet, pe atât de discret este în viața reală, iar foarte puțini sunt cei care cunosc detalii despre locul în care trăiește. 

Tony Poptămaș, pe numele său real – Sorin Anton Poptămaș – este de fapt, la bază, un artist. S-a născut în Reghin, iar cei care nu-l cunosc de pe internet îl știu probabil din trupa Desperados, cu care a participat în 2006 la Eurovision, unde a obținut locul 4.

De aproape 20 de ani, Poptămaș s-a mutat însă definitiv în Norvegia. Mai exact, într-un cartier privat cu vile cochete din Firdavegen.

Interesant de știut că una din cele mai interesante trăsături ale climei Norvegiei este fenomenul cunoscut sub numele de Zilele Polare, ceea ce înseamnă că în orașul în care locuiește ”regele Facebook-ului”, aflat aproape de zona de sud, nopțile din această perioadă de iarnă durează doar cinci ore! Iar minimele, pe tip de iarnă, ajung și la -30 de grade.

Tony Poptămaș nu face bani însă numai de pe rețelele de socializare, ci și din muzică, pentru că nu a renunțat să cânte.

Prețul unui bilet la concertul său nu e foarte scump. De exemplu, pentru un concert programat anul viitor într-un oraș norvegian, Poptămas cere aproximativ 50 de lei/bilet.

Probabil că unii sunt interesați să afle detalii și despre familia lui. Ei bine, este un norocos, pentru că are alături de el o nevastă superbă, o vasluiancă blondă, mult mai tinerică decât el, care i-a dăruit recent un copil. Acesta se află la a doua căsătorie, din primul mariaj mai are doi copii, toți locuind, de asemenea, în Norvegia.

Tony Poptămaș a luat premii în timpul carierei sale muzicale

În ciuda faptului că unele publicații au notat despre Tony Poptămaș că nu s-ar fi descurcat în cariera lui, de aceea părăsind țara, celebrul bărbat a luat premii în industria muzicală.

– Concursul European Eurovision – 2006 – locul 4 cu melodia ”The Universe”, trupa Desperado
– Concursul European Eurovision – 2007 – locul 2 și locul 4, trupa Desperado
– Cerbul de Aur 2008 – locul 3, trupa Desperado
– Concursul European Eurovision – 2010 – locul 2, trupa Desperado

Chiar dacă trăiește ”visul norvegian”, românii nu l-au uitat!

“Mi-am dat seama că, oricât mi-aş fi dorit să rămân «prezent» pe piaţa muzicală din România, nu aş fi avut cum, dat fiind faptul că locuiesc în Norvegia. Facebook-ul era cea mai bună modalitate prin care puteam să rămân «viu» pentru români”, mărturisea în 2014 Tony pentru Libertatea.

În urmă cu 5 ani, Tony Poptămaș mărturisea că postările de pe pagina sa de socializare sunt inspirate chiar din viața lui privată.

”Ideile îmi vin în rutina de zi cu zi; când îmi duc copiii la şcoală, când călătoresc, când sunt în trafic, mai puţin atunci când sunt pe scenă. După ce am o idee care cred că ar fi apreciată, caut o imagine care să exprime ce încerc să expun prin cuvinte, ceva care să îi ajute pe oameni să înţeleagă mai bine sau mai uşor textul. Unele postări pot părea foarte simple la prima vedere, însă în realitate sunt adânci şi interpretabile. Când am imaginea şi textul, lucrez la design”, zicea el.

Cântărețul a făcut față ”haterilor”. Ce le răspundea internauților când posta pe social media

Om influent, om cu suflet. Nu se ”băga” în certuri sau scandaluri, ba chiar încerca mereu să aplaneze situația sau să demonstreze că injuriile aduse la adresa sa nu-și aveau locul.

”Depinde de conţinutul mesajelor… Uneori mă rezum la a le mulţumi pentru calomnii, alteori încerc, în cel mai civilizat mod posibil, să le explic care este scopul meu pe pagină sau îi invit să nu mai vină în “vizită” la noi dacă nu le place “anturajul”. Majoritatea îşi cer scuze şi ajungem să avem conversaţii plăcute. Sunt şi câţiva care continuă tirada injuriilor, iar eu prefer să îi las să vorbească singuri. Este normal să existe atât reacţii pozitive, cât şi negative când ai de-a face cu peste 700.000 de oameni”, mai spunea Tony atunci.

Iată două dintre melodiile pe care Tony Poptămaș le-a interpretat.

Tony Poptămaș – ”Aș vrea”

Tony Poptămaș & Desperado – ”The Universe”

Publicat: 29 dec. 2019, 22:29 Autor: Andreea Voicu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă