Sfârșit de an excelent pentru pensionari! O categorie de români va primi bani în plus, pe lângă pensie, în luna decembrie.
Este vorba de sumele acordate de Guvernul României, pentru alimente și mese calde, prin programul „Sprijin pentru România”. Plățile vor fi efectuate de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) la jumătatea lunii decembrie 2023.
Astfel, suma de 250 de lei va fi încărcată pe cardurile de alimente şi acordată persoanelor cu venituri mici, conform listelor de beneficiari eligibili centralizate de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS).
Îngrijorările privind plata pensiilor în decembrie, înainte de Crăciun, au fost spulberate de șeful Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu, după ce au existat speculații potrivit cărora nu ar exista bani. CNPP dispune de fondurile necesare pentru a face plățile la timp.
Șeful CNPP a adăugat că aproximativ jumătate din cei cinci milioane de pensionari primesc pensia pe card. Acest lucru facilitează procesul de plată.
”Faptul că vor exista câteva zile libere la finele lui noiembrie și început de decembrie nu ne afectează, fiindcă noi asiguram fluxul normal. Sigur, va exista o presiune pe poștași care vor trebui să ajungă și în Munții Apuseni, și la cota 2.000, și la etajul zece al unui bloc din cine știe ce oraș. Dar o vor face, așa cum au mai făcut-o. Însă, fac precizarea foarte importantă, că avem banii de pensii. În plus, menționez și că jumătate din cele cinci milioane de pensionari primesc pensia pe card și acolo e mult mai simplu, printr-o simplă apăsare de tastatură!”, a explicat Daniel Baciu pentru cancan.ro.
SURSA FOTO: Arhivă CIAO