Veste uriașă pentru fanii Peaky Blinders. Creatorul serialului tocmai a făcut un anunț așteptat de toți fanii

Publicat: 17 ian. 2020, 17:50 Autor: alina.serea Life
Veste uriașă pentru fanii Peaky Blinders. Creatorul serialului tocmai a făcut un anunț așteptat de toți fanii

Serialul Peaky Blinders, difuzat de Netflix, are milioande de fani în lumea întreagă, atsfel că veștile bune circulă foarte repede.

Steven Knight, creierul din spatele serialului Peaky Blinders a anunțat că deja a terminat de scris scenariul pentru seoznul 6 al serialului Netflix atât de așteptat de publicul din întreaga lume.

Când va apărea sezonul 6 Peaky Blinders

”Abia am termint de scris sezonul 6 și este cel mai bune. Știu, noi mereu spunem asta”, a declarat Steven într-un intreviu pentru BBC. Asta după ce, anterior, acesta dezvăluise că mai lucrează la cel puțin încă două sezoane din serialul Peaky Blinders.

De asemenea, Knight spune că planul inițial era ca serialul să oprească serialul după sezonul cinci, însă popularitatea la care a ajuns i-a făcut pe creatorii Peaky Blinders să-și dea seama că ar fi păcat să se oprească.

Nu există încă o dată oficială pentru lansarea unui nou sezon din serial. Anthony Bryne, regizorul Peaky Blinders, spune că pregătirile pentru sezonul 6 vor începe la începurul lui noiembrie, și vor da startul filmărilor la începutul lui 2020. Filmările pentru sezonul cinci au durat destul de mult, vreo 16 luni. Astfel, cel mai probabil, sezonul 6 din Peaky Blinders va fi disponibil pe Netflix abia la începutul lui 2021.


Peaky Blinders este un serial de televiziune britanic lansat în septembrie 2013 a cărui acțiune are loc în Birmingham, Anglia în perioada de după Primul Război Mondial, în anii 1920. Serialul a fost creat de Steven Knight și produs de Caryn Mandabach Productions, Screen Yorkshire și Tiger Aspect Productions în care urmează faptele comise de familia criminală Shelby.

Citește și: Filme și seriale Netflix pe care să le urmărești în ianuarie 2020

Primul sezon Peaky Blinders a fost difuzat pe BBC Two începând cu 13 septembrie 2013 pentru șase episoade. Al doilea sezon a avut premiera la 2 octombrie 2014. Al treilea sezon a avut premiera la 5 mai 2016. La 26 mai 2016, BBC a anunțat că a comandat al patrulea și al cincilea sezon al serialului. Al patrulea sezon a avut premiera la 15 noiembrie 2017; după ce ultimul episod a fost difuzat la 20 decembrie 2017, al cincelea sezon s-a terminat în cea de-a doua parte a lui 2019.

Citește și: Care au fost cele mai urmărite 20 de seriale TV pe Netflix în 2019

Publicat: 17 ian. 2020, 17:50 Autor: alina.serea Life
Pe aceeași temă