Vedetă Antena 1, la un pas de a claca în izolare! “Aveam multe dileme și stări contradictorii”

Publicat: 09 apr. 2020, 22:20 Autor: Grigoriev Gabriela Vedete

Doinița Oancea, în autoizolare de 25 de zile, alături de iubit! Actrița ne-a dezvăluit, într-un interviu extrem de sincer, exclusiv pentru CIAO.ro, ce activități are acasă în această perioadă, dar și prin ce stări a trecut de când stă închisă. Vedeta a avut zile bune, dar și mai puțin bune, fiind încercată de multe gânduri.

Doinița Oancea: “Am avut un prag, dar l-am depășit cu bine”

Reporter: Doinița, ce faci? De cât timp ești în autoizolare?

Doinița Oancea: Te pup virtual ! (râde – n.r.) acum… sunt ok… am avut un prag, dar l-am depășit cu bine și sunt din nou cu o stare bună din punct de vedere mental.

25 de zile deja.

Reporter: Cum arată o zi din viața ta acum, în izolare, acasă? Cu ce-ți ocupi timpul? Ce activități ai acasă? Ca să te plictisești, că tu erai o persoană extrem de activă.

Doinița Oancea: “Aveam multe dileme și stări contradictorii”

Doinița Oancea: În primele zile…am fost haos. Am făcut curat, nu aveam program… stăteam ore cu pensulele în mână pictând obiecte de decor sau fardându-mă pe mine. Apoi am avut câteva zile în care am dispărut și de pe online pentru că nu eram eu ok. Aveam multe dileme și stări contradictorii… și întrebări legate de viitor, de ce simt oamenii, de cum se descurcă, de …. ce să caut eu prezentă pe Instagram sau Facebook. Mă enervau foarte mulți care speculau momentul… și încercau să capete sau să își crească notorietatea! Nu voiam să fiu în aceeași barcă cu ei…și tot așa ! Vezi… nu e bine că mă întrebi! Spun tot felul de lucruri (râde – n.r.)!

În ultima vreme… zilele seamănă între ele. Dar încep sa fiu ok și cu asta!

De exemplu, ziua începe cu o cafea pe care o beau în tihnă ( asta nu se întâmpla mereu) și foarte tare e că dacă simt nevoia mai beau încă una și nu mă grăbește nimeni nicăieri! (râde – n.r.) mai că îmi e teamă să nu mă obișnuiesc așa ( just kidding… nu sunt genul )

Fac sport în casă – o oră pe zi, lucru pe care nu îl făceam anterior.

Ma uit la seriale, filme, când am chef citesc… intru online și vorbesc cu oamenii când simt că vreau să iau pulsul sau sa le deschid ușa în sufrageria mea sau colțul meu de beauty cu câte un live #welcometomybeautylab

Cam astea îmi vin în minte acum (zâmbește – n.r.).

Doinița Oancea, răsfățată de iubit în autoizolare

Reporter: Majoritatea persoanelor gătesc foarte mult în această perioadă. Și tu gătești zilnic? Dacă da, ce anume? Cum faci să nu pui kilograme în plus? Poți să ne dezvălui câteva rețete?

Doinița Oancea: Eu nu gătesc prea des (râde – n.r.). Gătește al meu (iubitul – n.r.) și mama… și nu pot să le iau bucuria! Mama a fost bucătăreasă… și Adi e pasionat.

Eu cu cele light: salate, paste cu sos roșu.. și când mă mai apucă mai încerc să fac câte ceva dulce. DAAAAAR…nu vreau să ies – din izolarea asta – mai pufoasă, ci din contra… așa că sunt foarte atentă la ce mănânc, în general. Asta nu înseamnă că nu mai calc strâmb cu mâncărurile preferate, dar cu grijă – cartofi prăjiți, un hamburger, o ciocolată…

Ce face Doinița Oancea să nu ia în greutate?

Sportul mă ajută să nu pun kilograme în plus. Asta sigur. Și controlatul alimentației. Când îmi vine să mănânc aiurea… îmi fac de treabă …

De câteva zile beau dimineață apă fiartă cu ghimbir. E antioxidant, ajută digestia și, în principiu, ar trebui să grăbească și arderile. Nu știu dacă va da rezultate, dar am timp să încerc și să văd ce se va întâmpla.

Sfaturi de mese: fără prăjeli, fast-food, dulciuri sau pâine albă, fără sucuri cu zahăr.

Mesele compuse din o singură proteină cu legume.

Cam asta fac eu atunci când nu calc strâmb (râde – n.r.).

Reporter: Te mai machiezi? Te mai aranjezi… dacă stai în casă? Te schimbi în haine sau petreci mai toata ziua în pijama?

Doinița Oancea: “Mă schimb de pijamale din una în alta”

Doinița Oancea: Mă schimb de pijamale (din una în alta). Am zile în care mă machiez și-mi face plăcere, dar și zile în care nu. Dar e foarte IMPORTANT pentru moralul nostru să o facem, să ne dăm o stare de bine.

De exemplu am ieșit la cumpărături după o săptămână jumătate și m-am fardat și îmbrăcat ca și când aș fi ieșit în oraș (râde – n.r.).

Reporter: Locuiești cu iubitul sau singură?

Doinița Oancea: Locuim împreună. Plus mami și tati în casa lipită de a noastră (zâmbește – n.r.). Deci am 2 case în care să mă plimb… spațiu suficient cât să nu simt că sunt între 4 pereți…ci între mai mulți! (râde – n.r.)

Reporter: Cum te descurci cu banii în perioada asta în care nu ai activitate?

Doinița Oancea: “Ies cât mai puțin posibil și atunci cu mănuși, mască, dezinfectant în buzunar”

Doinița Oancea: Sunt ok. Nu mă plâng.

Reporter: Filmările pentru serialul “Sacrificiul” s-au amânat, nu?

Doinița Oancea: Da, filmările s-au amânat. Dumnezeu știe ce va fi și cum…

Reporter: Cum te protejezi în această perioadă?

Doinița Oancea: Ies cât mai puțin posibil, iar atunci când o fac… mănuși, mască, dezinfectant în buzunar… cam așa!

Reporter: Ce ai învățat din toată această perioadă de izolare? Sau ce ai descoperit la tine acum?

Doinița Oancea: Perioada asta mă obligă să am răbdare. Deci lucrez la asta! Și sunt sigură că sunt mai multe lucruri, dar probabil că le voi conștientiza mai târziu.

Reporter: Care va fi primul lucru pe care-l vei face când vei ieși din izolare…?

Doinița Oancea: Nu știu…  Dar ce știu este că îmi e dor să merg la filmări!

 

 

 

 

 

 

Publicat: 09 apr. 2020, 22:20 Autor: Grigoriev Gabriela Vedete
Gabriela Grigoriev este reporter special pe zona de Lifestyle la CIAO.RO, care face parte din Grupul de presa GMN. A…...
Pe aceeași temă
×