Valeriu Gheorghiță, despre valul 4 pandemic: ”Virusul este în continuare circulant și riscul tulpinilor virale mutante este crescut”

Publicat: 10 iun. 2021, 14:35 Autor: Andreea Voicu Arhiva

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare din România, a vorbit despre posibila apariție a celui de-al patrulea val pandemic. Ce a declarat oficialul.

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare din țara noastră, susține că se așteaptă la cel de-al patrulea val de infectări cu noul coronavirus. De asemenea, oficialul a mai transmis faptul că pericolul încă nu a trecut în țara noastră și că există, în continuare, un risc major, având în vedere faptul că există tulpini virale mutante.

„Ne așteptăm la un val patru și durata și intensitatea valului patru depind de cât de bine vom fi protejați la nivel de colectivitate. Tocmai de aceea, e important să înțelegem că nu a trecut această pandemie, virusul este în continuare circulant și riscul tulpinilor virale mutante este crescut, atâta vreme cât încă avem populație susceptibilă la boală. Este important ca în fiecare localitate să existe un număr critic de persoane vaccinate astfel încât să nu ne confruntăm cu o nouă creștere de cazuri de covid.

Este important ca acum să ne pregătim cât mai bine pentru a evita un nou val de îmbolnăviri. Trebuie să înțelegem că pandemia nu s-a terminat. Înca avem câteva sute de cazuri zilnice în România. Trebuie să ne menținem obiectivul de imunitate de grup de 50-70 la sută”, a transmis medicul militar, scrie wowbiz.

Ce spune Valeriu Gheorghiță despre nivelul de imunitate din România

Coordonatorul campaniei de vaccinare din România, Valeriu Gheorghiță, a vorbit despre nivelul de imunitate la noul coronavirus. Potrivit declarațiilor acestuia, medicul susține că ne-am situa la un procentaj de 45% – 50%. De asemenea, coordonatorul campaniei de vaccinare spune că există posibilitatea ca cinci până la nouă milioane de oameni să aibă grad de imunitate obținut fie în urma bolii, fie în urma vaccinării împotriva noului coronavirus.

”Probabil că nivelul de imunitate de grup, în România, este undeva între 45-50 la sută. Sigur, variază de la un judeţ la altul, însă este singura explicaţie pentru care avem o situaţie atât de bună din punct de vedere epidemiologic şi ea se bazează pe de-o parte pe ratele de seroprevalenţă care la sfârşitul anului trecut era de circa 6 la mie, comparativ cu rata de incidenţă a cazurilor în perioada respectivă de 1 la mie. Practic aveam, în populaţie, de şase ori mai mulţi prezenţi anticorpi decât oamenii care erau confirmaţi în perioada respectivă, aşa încât dacă astăzi vorbim de peste un milion de persoane deja confirmate cu infecţie SARS CoV-2, probabil că în realitate avem circa 5-6 milioane de persoane. Procentul celor care au trecut prin boală şi care s-au vaccinat este de circa 30-35 la sută, aşa încât astăzi avem circa 4,3 milioane de persoane vaccinate cu cel puţin o doză şi 3,5 milioane cu două doze, cu schemă completă”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, la Digi24.

Sursă foto: captură video youtube

Publicat: 10 iun. 2021, 14:35 Autor: Andreea Voicu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă