Urmează o nouă vacanță pentru români. Când pică în 2021 Rusaliile

Publicat: 03 iun. 2021, 11:29 Autor: Elena Arhiva
Urmează o nouă vacanță pentru români. Când pică în 2021 Rusaliile

În această lună românii vor avea parte de un nou weekend prelungit, pentru a se bucura de sărbări alături de familie.

Astfel, românii care lucrează la stat sau la privat şi beneficiază de liberele legale, vor avea, spre sfârşitul lunii, încă trei zile libere, de Rusalii. În acest an, Rusaliile se sărbătoresc pe 20 şi 21 iunie, respectiv duminică şi luni.

Românii se vir putea bucura de zile libere în weekendul 19 – 20 iunie, sâmbătă şi duminică, dar şi luni, 21 iunie.

Zile libere legale până la sfârşitul anului 2021

– 15 august (Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului) – duminică;
– 30 noiembrie (Sărbătoarea Sfântului Andrei) – marţi;
– 1 decembrie (Ziua Naţională a României) – miercuri;
– 25 şi 26 decembrie (prima şi a doua zi de Crăciun) – sâmbătă şi duminică.

Angajatorii ai căror salariaţi lucrează în zile de sărbătoare legală sunt obligaţi să le acorde acestora compensaţii.  Conform legislaţiei în vigoare, angajaţii au dreptul la o compensare cu timp liber în următoarele 30 de zile.

Ce să faci de Rusalii ca să-ți meargă bine tot anul

În anumite zone ale țării, băieții neînsurați merg în pădure și culeg crengi de tei, pentru a le sfinți în biserică în ziua de Rusalii. Tradiția spune că acest pom poate feri gosposdăriile de grindină. Oamenii pun crengile de tei la icoane. De asemenea, în a doua zi de Rusalii, sătenii se spală pe picioare cu pelin. Se crede că doar așa vei fi apărat de boli, iar spiritele rele vor sta departe de casă.

Și frunzele de nuc sunt considerate ca aducătoare de noroc de Rusalii. Dacă le ai asupra ta în această zi, îți va merge bine tot anul. Prin alte părți, în Duminica Rusaliilor, preotul și credincioșii se duc la câmp, unde se face o slujbă de sfințire. Preotul le va împărți apoi oamenilor apă binecuvântată, iar aceștia pot stropi cu ea tot ce pun în pământ, pentru a avea roade bogate.

Din ziua de Rusalii, timp de 9 săptămâni, femeile pot începe să adune toate plantele care sunt bune de leacuri. Ierburile vor avea un efect mai bun, dacă sunt culese în această perioadă. De asemenea, gospodinele trebuie să ungă ușile cu usturoi, pentru a ține departe de casă duhurile rele.

Sursa foto: Arhiva Ciao

Publicat: 03 iun. 2021, 11:29 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă