Un tânăr din Mureș a fost dat dispărut în urmă cu 9 ani. Iată unde a fost găsit, acum, în ianuarie 2024. Mama lui îl aștepta acasă de aproape un deceniu.
Un tânăr de 25 de ani, din Târnăveni, județul Mureș, pe numele căruia a fost emisă o semnalare de dispariție încă din anul 2015, a fost găsit abia acum, în ianuarie 2024. În tot acest timp, familia sa nu și-a pierdut nicio clipă speranța că îl vor revedea.
Tânărul, care se afla pe o stradă din municipiul Câmpulung în noaptea de 23 spre 24 ianuarie, a atras atenția jandarmilor care se aflau în serviciul de patrulare, având în vedere temperaturile scăzute și faptul că acesta părea o persoană fără adăpost, transmite Jandarmeria Argeș.
În momentul legitimării și verficării în bazele de date, jandarmii au constatat că individul are emisă pe numele său o semnalare de dispariție încă din anul 2015. După întocmirea documentelor necesare, acesta a fost condus la Spitalul Municipal Câmpulung pentru evaluarea stării de sănătate și apoi la un centru pentru persoane fără adăpost, unde a înnoptat.
Dat fiind faptul că bărbatul este originar din Târnăveni, județul Mureș, și că nu avea posibilități materiale de a ajunge acolo, în cursul dimineții, trei jandarmi argeșeni, aflați în timpul liber, au hotărât să-l ducă pe tânăr până la domiciliu. Acesta avea 16 ani când a dispărut de acasă și, după 9 ani, a fost întâmpinat de mama sa, care l-a îmbrățișat și l-a sărutat.
Jandarmii au atașat în comentariile postării de pe Facebook și un video de la momentul revederii tânărului cu mama sa.
SURSA FOTO: Jandarmeria Argeș