În Statele Unite ale Americii a avut loc o tragedie! Un medic de 57 de ani din Florida a decedat la 16 zile după ce a primit prima doză din vaccinul împotriva coronavirusului al companiei farmaceutice Pfizer.
”Până acum, nu există dovezi care să sugereze că decesul are legătură cu administrarea serului”, subliniază Pfizer într-un comunicat.
Medicul din Florida, în vârstă de 56 de ani, a dezvoltat o afecțiune rară, numită trombocitopenie severă, care reduce capacitatea corpului de a coagula sângele și de a opri hemoragiile interne. Centrele pentru controlul și prevenția bolilor din Statele Unite au anunțat că vor evalua situația de îndată ce mai multe informații vor fi disponibile.
Dr. Gregory Michael, un ginecolog în vârstă de 56 de ani, a primit vaccinul la Centrul Medical Mount Sinai pe 18 decembrie și a murit 16 zile mai târziu din cauza unei hemoragii cerebrale, a anunțat soția sa, Heidi Neckelmann, pe Facebook.
”Dragostea vieții mele, soțul meu, Gregory Michael, un ginecolog care își avea biroul în Centrul Medical Mount Sinai din Miami Beach, a murit alaltăieri din cauza unei reacții puternice la vaccinul COVID.
Avea 56 de ani și era foarte sănătos, iubit de toată lumea din comunitate. A adus pe lume sute de copii sănătoși și a lucrat neobosit în pandemie.
El a fost vaccinat cu vaccinul Pfizer la MSMC pe 18 decembrie, 3 zile mai târziu dezvoltând petechii pe picioare și pe mâini, ceea ce l-a făcut să ceară ajutor de la camera de urgență a MSMC.
Testele care au fost făcute la sosirea sa au arătat că numărul de trombocite este 0 (un număr normal de trombocite variază între 150.000 și 450.000 de trombocite pe microlitru de sânge). A fost internat la Terapie Intensivă cu diagnosticul de trombocitopenie severă cauzată de o reacție la vaccinul COVID.
O echipă de medici experți a încercat timp de 2 săptămâni să-i mărească numărul de trombocite, fără rezultat. În îngrijirea sa au fost implicați experți din toată țara. Indiferent ce au făcut, numărul trombocitelor nu a crescut. A fost conștient și energic în tot procesul, dar cu 2 zile înainte de o intervenție chirurgicală de ultimă instanță, a suferit un accident vascular cerebral hemoragic cauzat de lipsa de trombocite, care i-a luat viața în câteva minute.
El a fost un susținător al vaccinului, motiv pentru care și l-a administrat.
Cred că oamenii ar trebui să fie conștienți că pot apărea efecte secundare, că nu este bine pentru toată lumea și, în acest caz, a distrus o viață frumoasă, o familie perfectă și a afectat atât de mulți oameni din comunitate. Nu lăsați moartea lui să fie în zadar, vă rog să salvați mai multe vieți făcând publice aceste informații!”, scrie Heidi Neckelmann pe Facebook.
The love of my life, my husband Gregory Michael MD
an Obstetrician that had his office in Mount Sinai Medical Center in…Publicată de Heidi Neckelmann pe Marţi, 5 ianuarie 2021
Sursa foto: Facebook Heidi Neckelmann