Un episcop a murit de COVID-19. A fost infectat în timp ce oficia slujbe! Milutin Knezevic, un episcop al Bisericii Ortodoxe Sârbe din eparhia Valjevo, a murit de COVID-19 la vârsta de 71 de ani, au confirmat luni reprezentanţii bisericii din această ţară, acuzată că nu a ţinut cont de reglementările medicale stipulate de starea de urgenţă, informează Reuters.
„Episcopul Milutin a fost infectat cu noul coronavirus în timp ce oficia slujbe în eparhia lui, în rândul credincioşilor”, au anunţat reprezentanţii eparhiei Valjevo într-un comunicat citat de Agerpres. Alţi doi clerici din aceeaşi eparhie au fost de asemenea infectaţi, a anunţat eparhia sârbă, săptămâna trecută.
Infectarea şi decesul episcopului Milutin Knezevic la vârsta de 71 de ani s-au produs în contextul criticilor aspre apărute în rândul opiniei publice din Serbia legate de anumite practici religioase, precum sărutarea icoanelor şi utilizarea unei singure linguriţe în timpul împărtăşaniei, care au fost interzise prin reglementările medicale adoptate odată cu decretarea stării de urgenţă, dar pe care anumiţi preoţi nu le-au respectat, relatează digi24.ro.
După ce Serbia a decretat starea de urgenţă pe 15 martie, o serie de înregistrări video au apărut în spaţiul public, ce arătau mai multe persoane care erau împărtăşite cu aceeaşi linguriţă şi din acelaşi pocal.
Acele înregistrări video, din care una a fost realizată pe 22 martie în Novi Sad, au condus la apariţia unei veritabile avalanşe de critici la adresa Bisericii Ortodoxe Sârbe.
Instituţia religioasă şi-a apărat însă enoriaşii.
„Este ilogic şi extrem de dăunător din partea tuturor acelora care fie nu merg la biserică, fie nu se împărtăşesc să se aştepte ca Biserica să îi priveze pe credincioşi de lucrurile care sunt cele mai importante pentru ei”, a transmis Biserica Ortodoxă Sârbă.