Tradiții și obiceiuri de lăsatul secului pentru postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Când se lasă sec în 2021

Publicat: 04 iun. 2021, 14:59 Autor: Elena Life
Tradiții și obiceiuri de lăsatul secului pentru postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Când se lasă sec în 2021

Postul Crăciunului, Postul Paștelui, Postul Sfintei Marii și cel al Sfinților Apostoli Petru și Pavel sunt cele patru posturi care se țin în fiecare an de către credincioși. Acesta din urmă este ținut pentru că cei doi Apostoli obișnuiau să postească înainte de a face fapte importante. În tradiția populară, acesta este cunoscut și sub denumirea de Postul Sânpetrului.

Postul Sfinților Petru și Pavel nu are aceeași durată în fiecare an. Începe în funcție de data la care se sărbătorește Paștele. Astfel, prima zi de post este în lunea de după Duminica Tuturor Sfinților. Aceasta pică la o săptămână după Rusalii. Rusaliile se sărbătoresc la fix 50 de zile de la Învierea Domnului. În cazul în care Paștele se sărbătorește în luna mai, Postul Sfinților Petru și Pavel se desființează sau este foarte scurt. Asta pentru că Duminica Tuturor Sfinților ar pica după data de 29 iunie, când se sărbătoresc Sfinții Petru și Pavel.
În acest an, lăsata secului pentru postul Sfinților Petru și Pavel se va sărbători pe 21 iunie, astfel că prima zi a postului va fi 22 iunie.

Ce e bine să faci de Lăsatul Secului

În popor, acest post este denumit și Postul Sânpetrului. Există foarte multe obiceiuri păstrate încă din cele mai vechi timpuri legate de acest post. Astfel, de Lăsatul Secului femeile nu au voie să facă treabă în casă. Tradiția spune că ielele trec pe lângă fiecare gospodărie și dacă văd o femeie că face treabă îi vor strâmba corpul.

Pe întreaga durată a postului este bine să te scoli cât mai devreme, ca să poți vedea Constelația Cloșca. Astfel, vei avea noroc tot anul. În anumite zone ale țării, mamele le pun fiicelor la gât usturoi sau pelin, pentru ca acestea să fie apărate de iele.

Sfinții Petru și Pavel sunt sărbătoriți pe 29 iunie, zi care poartă denumirea de Sânpetru de vară. În popor, această dată reprezintă jumătatea verii agrare. Asta înseamnă că oamenii pot începe secerișul. Se spune că după 29 iunie, cucul și privighetoarea nu mai cântă. Sfântul Petru este considerat unul dintre cei mai importanți Apostoli. De aceea, se spune că Dumnezeu i-a încredințat cheile raiului.

Sfântul Petru este patronul agriculturii, al căldurii și al ploilor. Atunci când acesta pocnește din bici, pe pământ ajung licuricii, care îi ajută pe drumeți să vadă pe unde merg. Se crede că Sfântul Petru are grijă și de animalele sălbatice, în special de lupi. De aceea, în ziua Sfinților Petru și Pavel nu este bine ca oamenii să pună capcane pentru lupi.

De asemenea, Sânpetru fierbe grindina și o topește în bucățele cât mai mici, pentru ca aceasta să nu mai fie la fel de periculoasă. Pe întreaga durată a postului nu este bine să se scuture merii. În caz contrar, oamenii vor atrage grindina.

Sursa foto: Arhiva Ciao

Publicat: 04 iun. 2021, 14:59 Autor: Elena Life
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă