Obrazul subțire cu cheltuială se ține! Cele mai scumpe vacanțe ale vedetelor din România de Crăciun. Andreea Bălan cu fetițele ei, mama și iubitul Victor Cornea, Adela Popescu cu Radu Vâlcan și cei trei copii ai lor, Răzvan și Irina Fodor împreună cu fiica lor de 12 ani, Diana, l-au vizitat pe Moş Crăciun în Laponia. Copiii au fost fascinaţi de toate personajele din povestea celebrului personaj, reni, spiriduși, dar şi de mult vânata Auroră Boreală.
Înainte de a pleca în vacanţă, Adela Popescu a documentat aproape fiecare întâmplare interesantă din ținutul de poveste de la Polul Nord. Pe 5 decembrie, fosta prezentatoare de la ProTV a ajuns la casa lui Moş Crăciun şi le-a dezvăluit celor care o urmăresc cum a fost întâlnirea.
„Seara asta a fost magică. Am mers acasă la Moș Crăciun. Ne-a întâmpinat în pădurea laponă însoțit de elfii lui și un felinar. Au urcat în sania lui tremurând de emoție (n. red.copiii) Nu vă pot spune ce emoționată am fost chiar și eu”, a scris Adela despre întâlnirea familiei ei cu Moș Crăciun.
Adela Popescu și-a planificat vacanța împreună cu familia Fodor. Actorul de la Antena 1 a povestit cum le-a venit ideea:
„Cine spune că anturajul nu te strică, nu are prieteni ca ai mei. Deci se întâlnesc Irina și Adela. Adela Popescu, fratele meu. Ce credeți că i-a povestit ea soției mele? Despre vacanța lor în Laponia: cum se duc acasă la Moș Crăciun, cum de abia așteaptă să le scârțâie zăpada sub ghete, cum s-ar putea să vadă Aurora Boreală și alte lucruri minunate la care Irina făcea ochii atât de mari încât, la sfârșitul discuției, arătau ca două farfurii.
Păi tu te apuci să îi spui așa ceva femeii ăsteia, care ar fi în stare să pună un Moș luminos, cu sanie și reni, la intrarea în Popești încă din luna iulie? Care ar putea, cu nonșalanță, să împodobească bradul în fiecare zi a lui decembrie cu alte decorațiuni? Care e șefa autoproclamată a sărbătorilor de iarnă și a magiei celei mai magice? E, na, că i-a zis! Așa că, unde credeți că suntem la începutul lui decembrie? Exact, în Laponia!
I-am zis că e drumul complicat, că zborul e lung, că avem escale. Ea mi-a zis că zburăm cu charter și facem doar 4 ore.
Am adăugat că asta e o vacanță care se pregătește temeinic, se culeg informații, afli ce e mai important de vizitat/văzut, să nu ajungi acolo ca o gâscă”.
Iubitul Andreei Bălan (39 de ani), jucătorul de tenis Victor Cornea (30 de ani), s-a distrat de minune în vacanţa din Laponia alături de fiicele artistei.
Pentru artistă a fost prima vacanţă alături de iubitul ei și de cele două micuţe. Ella și Clara au așteptat cu multă nerăbdare să-l vadă pe Moș Crăciun, iar mama lor i-a însoţit în această aventură.
„Am plecat în Laponia la Moș Crăciun. E prima vacanță în 5. Sunt tare fericită și recunoscătoare pentru tot”, a scris Andreea Bălan în mediul online.
„Un spiriduș ne-a condus la cazare. În 10 minute am ajuns la o vilă cochetă și drăgălașă, în mijlocul unei păduri superbe”, a mai spus pe Instagram.
După Andreea Bălan, Adela Popescu şi Radu Vâlcan, Răzvan și Irina Fodor, alte vedete au plecat să se bucure de o întâlnire cu Moş Crăciun. Printre acestea se numără şi Oana Roman.
Fiica lui Petre Roman a decis să țină un jurnal din Laponia în care le-a povestit celor care o urmăresc tot ce a descoperit pe tărâmul lui Moş Crăciun.
“Laponia, ziua 2. Azi am mers cu sania trasă de reni și apoi de husky. Pădurea Laponă este în tărâm de vis, peisaje unice și un vibe incredibil. Uitați-vă până la capăt, căci veți vedea peisaje de vis. Știați că în Laponia trăiesc mai mulți reni decât oameni? Sunt cam 180.000 de locuitori și peste 200.000 de reni”, a scris pe pagina sa de Instagram, Oana Roman.
Sore s-a bucurat și ea din plin alături de fetița ei, Erin, de întreaga experiență din Laponia.
“Moșule, magia stă în ochii privitorului, așa-i? A fost sublim azi! Am traversat un lac înghețat, într-o sanie trasă cu viteză de un snowmobil. Am ajuns la o căsuță ascunsă, în pădure, unde am fost întâmpinați de Clopoțica, care ne-a povestit despre magia lui Moș Crăciun și ne-a prezentat doi bebe-reni (cel alb seamănă cu Goldie (n.r.: cățelușul lor de acasă) și a fost dragoste la prima vedere). Moșul a avut atâtea povețe calde, răbdare și chiar am cântat împreună un colind. Pe cuvânt, am simțit că toate scrisorile pe care I le-am trimis în copilărie au ajuns la el iar Erin i-a înmânat, cu emoție, scrisoarea din acest an. Să ni se îndeplinească tuturor dorințele!”, a povestit Sore căreia i se pare că trăiește un vis în Laponia, în sania trasă de reni și cu fetița ei în brațe.
Giulia Anghelescu și familia ei au avut mari emoţii când l-au întâlnit pe Moş Crăciun.
”Astăzi a fost atât de frumos. Am avut emoții mii, ne-am bucurat de fiecare moment și încă nu ne vine să credem că suntem în acest loc de poveste! Ziua asta a fost magică!”, a consemnat și Giulia Anghelescu în a doua zi de Laponia.
Sursă foto: social media