Teo Trandafir a vorbit despre relația cu Mircea Badea. Ce îi leagă pe cei doi: ”O să spun asta, deși sunt convinsă că nu o să-i placă”

19 11. 2020, 10:10

Teo Trandafir și Mircea Badea au fost colegi pe vremea când lucrau în PRO TV. Tot acolo între cei doi s-a legat o prietenie extrem de puternică pentru care prezentatoarea îi este recunoscătoare și în ziua de azi.

În emisiunea 40 de întrebări cu Denise Rifai, difuzată de Kanal D, Teo Trandafir  a vorbit despre fostul ei coleg și prieten Mircea Badea.

Amuzată, celebra vedetă a recunoscut că foarte multă lume a crezut că între ei poate exista ceva mai mult decât o sinceră prietenie, dar din punctul lor de vedere nu s-a pus niciodată problema de așa ceva: „Niciodată nu m-am gândit ca la un iubit. Era și diferența foarte mare de vârstă între noi. Mie mi s-a dat în brațe un format la vremea aceea. Nu știam să fac matinal, eu făcusem doar radio, iar pe Badea în momentul ăsta nu pot conta”.

În continuare, Teo Trandafir a recunoscut faptul că prezentatorul TV a fost singurul ei sprijin în momentele grele: „A fost suportul meu” La întrebarea „Când te-ai chircit de durere și nu te-a ajutat nimeni?”, Teo Trandafir a răspuns: „De multe ori. Au fost momente, dar nici nu prea am zis, pentru că am o mândrie. Pe mine m-a ajutat Mircea. O să spun asta, deși sunt convinsă că nu o să-i placă. De fiecare dată când am avut nevoie de ceva, Mircea a fost lângă mine. A fost suportul meu material, moral.

M-a făcut să simt că nu sunt singură niciodată. L-am chemat în cap și a venit, am crezut că e o iluzie, dar el chiar era acolo. A trebuit să-l fugăresc ca să-i dau banii înapoi, pentru că el, probabil, i-ar fi oferit de tot.

Și nu era o chestiune care să se întâmple o dată. Se întâmpla periodic. Pentru că eu trebuia să plătesc facturile lună de lună. Cum mi-ar fi stat mie să-i dau telefon lui Mircea, ar fi fost îngrozitor de umilitor. Și, atunci, el a pășit înaintea nevoilor mele, îmi dădea câte un telefon și mă întreba: «Ai nevoie de bani?». Ca eu să nu ridic ochii și să spun «Te rog, ajută-mă». M-a ajutat el înainte. A făcut-o cu o delicatețe pe care o admir”, a spus Teo Trandafir.

Sursă foto: Instagram