Andra Măruță a fost dată de gol de către tată. Cum se poartă Cătălin Măruță în căsnicie, atunci când este acasă cu familia.
Se pare că Alexandru Mihai este mulțumit de cel cu care fiica lui s-a măritat. A confirmat faptul că nu a auzit certuri sau discuții în contradictoriu între cei doi. De asemenea, a subliniat că atât Andra Măruță, cât șui Cătălin Măruță, provin din familii bune, motiv pentru care nu este de mirare că relația lor funcționează atât de bine.
„Dacă Andra zice că el e soțul perfect, trebuie să fim de acord cu ea. Ea își trăiește viața, ea știe cel mai bine. Dar și noi, părinții ei, putem spune, din relația lor pe care o vedem. Că e soțul perfect, la ei nu am văzut certuri și discuții. Dar au și avut modele, din casele părinților. Și el e de familie bună, foști judecători”, a spus Alexandru Mihai pentru Ego.
În cadrul unui interviu mai vechi, prezentatorul de la ProTV vorbea despre averea pe care a reușit să o strângă alături de soția lui. Deși mulți tineri se bucură de ajutorul financiar al părinților, Măruță povestea că ei au reușit să agonisească doar pe cont propriu. Au muncit încă din adolescență pentru a-și putea permite în prezent orice moft.
„Eu și Andra am lucrat de când eram adolescenți, să știi. Unii poate au primit de la părinți ajutor ca să înceapă cu dreptul, ceea ce este, desigur, minunat: să îți dăruiască o casă, o mașină, să te ajute să găsești un loc de muncă. Dar noi am obținut totul singuri, muncind foarte mult când alții de vârsta noastră poate mai mult se distrau. Apreciem cu atât mai mult ce avem astăzi când știm ce greu am construit, dar și ce ușor am putea pierde totul”, a spus Cătălin Măruță în trecut pentru viva.