Una dintre cântărețele din România care uimește nu doar cu vocea, ci și cu stilul ei vestimentar, sa-i spunem… unic, ar fi fost cooptată într-un proiect TV urmărit de milioane de români, susțin sursele CIAO.RO.
Una dintre cele mai urmărite emisiuni la ora actuală, ”Bravo, ai stil! Celebrites”, ne-a servit în fața micilor ecrane o luptă aprigă între divele momentului, pe post de concurente, care dincolo de spectacolul stilistic pe care ni-l oferă, ne ”încântă” și cu războaie personale.
Printre ele și Oana Radu, Andreea Tonciu, Bianca Giurcanu, Gina Chirilă, Bianca Rus sau Raluca Tănase.
Producătorii emisiunii le pregătesc acum o surpriză de proporții concurentelor actuale prin faptul că le vor aduce o altă vedetă în platou, tot pe post de concurentă, care reprezintă o amenințare extrem de serioasă, fiind recunoscută pentru afinitatea ei către modă.
Sursele CIAO.RO suțin că Alexandra Ungureanu se numără printre noile concurente de la “Bravo, ai stil!”. Cântăreața ar fi acceptat să intre în emisiune, fiind foarte determinată să pună mâna pe premiul cel mare.
Artista ar fi fost deja la discuții și și-ar fi dat și ok-ul pentru a intra în competiție.
“Alexandra Ungureanu a acceptat provocarea de a participa la “Bravo, ai stil! Celebrities”. A părut încântată de propunere, s-a gândit dacă e un pas înainte pentru ea în carieră și ar fi acceptat să intre în show. Probabil, după ce semnează contractul se va anunța oficial participarea ei, asta dacă… nu se răzgândește intre timp. Deși, la cât de calculată este ea, și corectă, dacă a dat deja răspunsul, greu să mai dea înapoi”, susțin surse din anturajul artistei.
Nu de puține ori ea a explicat cât de pasionată este de experimentat, atunci când vine vorba de stilul personal.
„Muzica mea spune o poveste, la fel și stilul meu. Asta dacă ai răbdare să treci de suprafață. Îmi place să cred că am un stil curat, minimalist, puțin misterios, uneori feminin, alteori mai auster”.
Cam așa își descrie artista Alexandra Ungureanu stilul personal, și recunosc că îi dau dreptate 100%. Alexandra se cunoaște foarte bine, a ajuns la o maturitate în ceea ce privește stilul, dar și muzica ei, cele două fiind strâns legate între ele.