Starea de urgență a fost reintrodusă! Țara care a înregistrat o explozie a numărului de infectări cu noul coronavirus

Publicat: 24 iul. 2020, 08:44 Autor: Andreea Voicu Arhiva

Starea de urgență a fost reintrodusă! Un stat din împrejurul României declarase în data de 2 iunie sfârșitul epidemiei de coronavirus pe teritoriul respectiv, însă, recent, cazurile de infectări au explodat.

În Muntenegru, autoritățile au decis reintroducerea stării de urgență, după ce numărul de cazuri de infectări cu noul coronavirus a crescut mult în ultima perioadă. Astfel că, începând cu miercuri, pe teritoriul respectiv intră în vigoare noi restricții care au rolul să limiteze răspândirea noului coronavirus. De asemenea, cetățenii sunt obligați să poarte măști de protecție în spațiile închise, dar și în anumite spații deschise, mai puțin pe plajă și în parcurile naturale.

Autoritățile au limitat și reuniunile în spațiile deschise, astfel că pot lua parte maximum 40 de persoane. Cât despre spațiile închise, numărul maximum admis este de 20 de persoane, cu condiția ca între fiecare persoană să fie o distanța de cel puțin 2 metri. Interdicţiile deja adoptate privind funcţionarea cluburilor de noapte, organizarea nunţilor şi a altor evenimente rămân valabile.

De la 324 de cazuri de infectare când s-a declarat sfârşitul epidemiei în Muntenegru, numărul a crescut în prezent la 1920, din care 26 de morţi în această ţară cu circa 600.000 de locuitori, arată Digi24.

Pe teritoriul României au fost înregistrate 1112 persoane infectate în ultimele 24 de ore

Ieri, 1112 noi cazuri de coronavirus au fost înregistrate în România în ultimele 24 de ore din 21.419 teste preclucrate. Până ieri, 23 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 41.275 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 24.862 de pacienți au fost declarați vindecați și 2.787 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare. Până astăzi, 2.126 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 5.586. Dintre aceștia, la ATI sunt internați 285 de pacienți.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.030.692 de teste. Dintre acestea 20.085 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 11.978 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 8.107 la cerere. De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 1.334 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 23 iulie.

Publicat: 24 iul. 2020, 08:44 Autor: Andreea Voicu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă