Sportul și dieta vegetariană au transformat-o total! Recent vindecată de COVID, artista de 82 de ani poate fi un model pentru milioane de români

Publicat: 12 apr. 2021, 21:04 Autor: G. M. Vedete

Irina Loghin, la 82 de ani, face mișcare zilnic. Doamna muzicii populare românești are un ritual, am putea să-i spunem, de ani buni. Zilnic, iese în parc la plimbare. Până nu demult, Irina Loghin nu ieșea fără patrupedul său, Tomiță, cei doi având același traseu de plimbare. Din păcate însă, cățelul s-a stins, iar Irina Loghin iese acum singură la plimbare prin parc pentru a face mișcare.

Irina Loghin iese zilnic la plimbare în parc

Paparazzii CIAO.RO au surprins-o recent, pe îndrăgita artista, în același parc în care se plimbă de ani buni. Îmbrăcată cu o pereche de pantaloni negri, lejeri, geacă roșie, și încălțată cu adidași, Irina Loghin și-a luat căști de protecție împotriva frigului și vântului, eșarfă și mască de protecție, dar și un băț pe post de baston, probabil, și a luat la picior aleea principală a parcului.

Cântăreața de muzică populară era aproape de nerecunoscut, asta pentru că avea chipul acoperit de masca de protecție, mai mult, și-a schimbat și look-ul: s-a tuns mult mai scurt și s-a vopsit în nuanțe de roșcat.

Este de înțeles precauția artistei, mai ales că recent a dezvăluit că a trecut prin experiența neplăcută a coronavirusului. Un ingredient minune ar fi contribuit însă la vindecarea ei rapidă.

Totul vine de la alimentație, de la crudități. Eu în fiecare dimineață beau un ceai de cătină. O dau prin blender, o strecor și beau un pahar de cătină și acum m-am învățat cu el. Cătina este cea mai bună”, a mărturisit Irina Loghin.

Pentru cei care nu știau deja, condiția ei fizică excepțională se datorează nu doar sportului, ci și a unei diete exclusiv vegetariane, pe care a adoptat-o de mai mulți ani.

Irina Loghin a suferit cumplit când Tomiță, câinele ei, s-a stins

Irina Loghin a declarat într-o emisiune tv, în urma cu un an, că patrupedul ei s-a stins și că i-a lăsat un gol imens în suflet. „A fost prietenul meu de 13 ani. Imaginați-vă, zi de zi, în parc cu el. Nu credeam că o să-mi rămână așa un gol în suflet. Lumea ne crede anormali, nebuni, dar suferi enorm de mult”, a spus Irina Loghin.

Irina Loghin, despre elixirul tinereții

Irina Loghin a reușit întotdeauna să întoarcă toate privirile atunci când ieșea în public. Acest lucru se întâmplă chiar și acum, iar recent cântăreața a dezvăluit cum reușește să se mențină în formă. Artista prepară în fiecare an o băutură care este un adevărat elixir datorită proprietăților nutriționale pe care le are.

Vedeta a dezvăluit cum prepară această băutură gustoasă și sănătoasă.

„Mustul cu hrean, reţeta pe care o prepar eu, are un gust extraordinar şi se face aşa: peste mustul obţinut din struguri, căpşunică se numeşte soiul, am pus hrean dat prin blender. Se pune circa 250 de grame, la o damigeană de 25 de litri. În total am făcut 75 de litri pentru familie. Am pentru toată iarna. Ce să vrei mai mult iarna, pe viscol, decât să bei un vin ca ăsta?”, a spus Irina Loghin, potrivit click.ro.

Publicat: 12 apr. 2021, 21:04 Autor: G. M. Vedete
Autor: G. M.
Este redactor online pe zona Lifestyle la CIAO.RO, care face parte din Grupul de presa GMN....
Pe aceeași temă
×