Sotia lui Tudor de la Fly Project a renuntat de tot la televiziune. Cu ce se va ocupa de acum inainte Anamaria Ionescu

Publicat: 06 aug. 2018, 17:31 Autor: D. C. Vedete

Anamaria Ionescu, soția lui Tudor de la Fly Project și fostă prezentatoare tv, a ales ce vrea să facă mai departe, după pauza pe care a luat-o pentru a deveni mama și primul an din viața fetiței lor, Ilinca.

Anamaria a gândit un garden party în alb, conceput de ea de la zero, decorațiuni, locuri de joacă sau de relaxare pentru invitați, aranjamente florale și un cort cu flori, pânze și perne, ca în povești.

„Gândesc petrecerile pentru Ilinca încă de dinainte de a se naște. Știu, sună puțin a nebunie, dar pasiunea pentru design mă face să creez și să îmi imaginez tot felul de concepte de petreceri și evenimente și unde să experimentezi mai bine decât la tine în familie. M-am ocupat de absolut tot ce a însemnat garden party-ul Ilincăi.

Nu a fost deloc usor, dar știți cum e, dacă faci ce îți place nu simți că muncești. Iar satisfacția de la final te face sa uiți de toată oboseala acumulată. Așa că, de ceva timp, am hotărât să transform pasiunea asta într-un business. Vreau ca fiecare petrecere pe care o fac să fie unică, originală. Simt că asta este drumul meu”, a marturisit Anamaria Ionescu.

Sotia lui Tudor de la Fly Project a renuntat de tot la televiziune

Toți invitații au fost numai prieteni apropiați, iar atmosfera a fost super relaxată, cu mâncare bună, Anamaria alegând specialități turcești pentru petrecerea fetiței sale, plus dulciuri și un tort glazurat cu marțipan roz, unicorni și curcubee.

Ilinca și mama ei au fost îmbracate amandoua în alb, cu coronițe de flori albe pe cap și toată lumea s-a distrat până la lăsarea nopții.

Anamaria are în spate o carieră de opt ani în televiziune și este pasionată de design de foarte mulți ani, acum alegând să facă concept și organizare pentru evenimente de orice fel.

Publicat: 06 aug. 2018, 17:31 Autor: D. C. Vedete
Pe aceeași temă