Grațiela Duban, soția lui Andrei Duban, a fost luată la rost de un fost concurent de la Exatlon, și anume Iulian Pîtea, după ce a apărut scandalul cu Elena Ionescu și imaginile compromițătoare cu Ghiță, colegul ei de echipă la Survivor România.
Iulian Pîtea, un fost concurent de la Exatlon, susține că Grațiela Duban, concurenta de la Survivor România este o persoană falsă. Fostul exatlonist i-a criticat atitudinea și comportamentul Grațiele în timpul competiției, atunci când este pe teren, dar și când nu au obstacole de trecut.
„Mie mi se pare că Grațiela se joacă cu mintea bărbaților. Grațiela, fiind o femeie de teatru, știe să joace foarte bine și se folosește de toate abilitățile ei.
Eu mă întrebam cum de ceilalți nu văd, celelalte fete nu văd cum de ea reușește tot timpul să se bage pe sub pielea bărbaților, folosindu-se de abilitățile ei, și de a nu fi votată. Tot timpul e acolo cu băieții, ”mama Omida”, mama-bucătăreasă. Grațiela ținută în puf.
Cum de ei nu-și dau seama că ea este atât de machiavelică și atât de bine are strategia pusă la punct încât tot ce se întâmplă în echipa aia, băi, chiar tot, din punctul meu de vedere, pleacă de la Grațiela și trece prin Grațiela. Ea filtrează fiecare acțiune și de la ea pleacă: ori dă foc, ori liniștește apele.
Eu când aud ”eu vreau să fiu corectă”, înebunesc, mi se ridică părul în cap… Credeți-mă, este atât de falsă, că nu vă vine să credeți”, a spus el într-un vlog.
Soția lui Andrei Duban o acuză pe cântăreață că ar fi ”o adevărată viperă”. Replicile dure au curs între concurente, iar dialogul dintre cele două este greu de digerat.
”Ghiță este un om irascibil și nu știe să se oprească”, a spus Elena Ionescu, despre colegul său.
”Băi, mă minți cu atâta nerușinare, băi…”, a replicat, imediat, Ghiță.
”Mincinos ești tu!”, a continuat Elena, fără să stea prea mult pe gânduri.
”Eu ți-am mai zis o dată să nu-mi mai pronunți tu mie numele. Noi două nu avem nimic de discutat. De aseară, te-am rugat frumos să te prefaci că nu mă cunoști, pentru că pentru mine, tu nu mai exiști și eu pentru tine nu mai exist. Faci pe victima, dar tu ești cea mai mare viperă din acest grup”, a spus Grațiela, către Elena Ionescu.
Soția lui Andrei Duban a fost din nou filmată în timp ce îl îmbrățișa pe Ghiță Balmuș, după ce aceasta a avut o ceartă destul de aprinsă cu Elena Ionescu. Grațiela l-a luat în brațe pe Ghiță, pentru a-l consola în situația tensionată în care se afla colegul său de echipă. Deși s-a spus că nu este nimic între ei, gesturile pe care le fac amândoi îi cam dau de gol, iar fanii Survivor România se întreabă dacă nu cumva blondina va divorța de Andrei Duban, la revenirea în România.
Între timp, Andrei Duban susține că nu este nimic în neregulă cu comportamentul soției sale, iar cine se gândește la altceva decât la o consolare colegială, „are mari probleme”. Mai mult, Duban i-a luat apărarea soției sale și a mărturisit că nu este deloc gelos pe gesturile acesteia, scrie bzi.ro.