Cristina Manea, tanara mama de doar 23 de ani, din Pitesti, diagnosticata de medici cu o forma rara de cancer, a murit la o clinica din Turcia. Anuntul a fost facut miercuri seara de rudele tinerei.
Viata Cristinei s-a schimbat dramatic pe 25 iulie anul trecut. Avea tot ce isi dorea pana in acel moment. Se casatorise si devenise mamica. La cateva ore dupa ce a nascut, insa, durerile cumplite de cap i-au facut pe medici sa investigheze cu atentie. Asa s-a aflat ca tanara avea cancer cu metastaze la cap si la plamani.
Sotul Cristinei a fost in permanenta langa aceasta, insa gurile rele au sustinut ca Adrian a abandonat-o in spital. Chiar inainte de a muri, barbatul a tinut sa precizeze ca nu a abandonat-o pe Cristina si ca este alaturi de ea.
“Sunt tot aici, pe metereze, pe baricade. Nu am fugit, nu am plecat, nu am abdicat. Avem un razboi de castigat!”, le-a spus Adrian Manea celor care ii acuzau, scrie Wowbiz.
Chiar barbatul a fost cel care a luptat sa stranga banii necesari sotiei la tratament.
”Mama s-a pus în genunchi și a început să plângă: Are cancer, Adi! Are cancer Cristina. In momentul acela practic s-a prăbușit spitalul pe mine. Am trecut de la extaz la agonie intr-o secundă, a fost terifiant. Groaznic”, a povestit atunci Adrian Manea, sotul Cristinei.
Cristina a facut radioterapie și chimioterapie, însă rezultatele tratamentului nu au fost cele dorite. În urma unui apel public lansat de Adrian Manea, soțul Cristinei, într-un timp record oamenii s-au mobilizat și, prin donații sau evenimente caritabile, au fost strânși banii necesari tratamentului. La începutul lunii noiembrie 2017, Cristina a plecat la o clinică din Franța. După mai multe investigații, în aceeași lună s-a întors acasă pentru un tratament medicamentos. Au urmat ulterior alte tratamente în Turcia, dar fără rezultat.
Joi, trupul neinsufletit al Cristinei va fi adus in tara de la clinica din Turcia. Pe 13 ianuarie va avea loc inmormantarea.