Sorin Bontea revine în juriul Chefi la Cuțite? Decizia care a lăsat pe toată lumea mască. Final de drum pentru chefii Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu

Publicat: 01 nov. 2023, 10:29 Autor: Loredana Dumitrașcu Vedete

Sezonul 12 Chefi la Cuțite a fost ultimul cu chef Sorin Bontea, chef Cătălin Scărlătescu și chef Florin Dumitrescu în postura de jurați. Nimeni nu a înțeles exact ce s-a întâmplat în spatele ușilor închise, dar un lucru este cert. Între cei trei bucătari și Antena 1 este un conflict deschis care este departe de final.

Până în prezent, producătoarea Mona Segall nu a anunțat noi jurați pentru sezonul 13, care trebuia deja să fie pregătit pentru filmări. Și dacă chef Florin Dumitrescu și chef Cătălin Scărlătescu au încheiat clar socotelile cu trustul Intact, schimbându-și chiar și pozele de la rețelele de socializare care făceau legătura cu Chefi la Cuțite, nu același lucru este valabil pentru chef Sorin Bontea.

Coperta de la pagina de facebook a acestuia este în continuare o fotografie cu el și ceilalți doi colegi la Chefi la Cuțite, semn că s-ar putea să-l vedem și în noul sezon. Până atunci, acesta se delectează cu treburi casnice, vacanțe în deltă și campanii de publicitate pentru diverse brand-uri, scrie news18.ro.

Sorin Bontea, criticat aspru în mediul online!

Sorin Bontea este fără doar şi poate unul dintre cei mai îndrăgiți bucătari din România. Se bucură de succes atât pe micile ecrane, cât şi în mediul online. De-a lungul timpului, simpaticul jurat de la Chefi la cuţite a reuşit să adune o comunitate impresionantă de fani pe reţelele de socializare care îi sunt alături la orice pas. Însă, după anunţul despărţirii de Antena 1, mai multe voci i-au adus acuzaţii dure. A fost luat în vizor de internauţi! Iată ce îi reproşează.

Sorin Bontea a ajuns rapid la inimile românilor prin intermediul show-ului culinar din care a făcut parte timp de 12 sezoane. Expunerea i-a adus pe lângă popularitate şi foarte multe contracte de imagine.

Sorin Bontea, criticat aspru de internauţi

Sorin Bontea obişnuieşte să împărtăşească cu cei care îl urmăresc diferite trucuri care îi pot ajuta în bucătărie. Recent, le-a arătat internauților cum să prepare o delicioasă supă de dovleac.

În timp ce unii au fost interesaţi de explicaţiile chef-ului, alţii şi-au exprimat nemulţumirea în ceea ce îl priveşte. În videoclipul respectiv, juratul de la Chefi la cuţite a făcut reclamă la o firmă de produse electrocasnice. Iar acest lucru se pare că i-a deranjat pe fani.

Unele persoane l-au criticat aspru pe Sorin Bontea şi l-au acuzat că se folosește de influența pe care o are pentru a-și promova înțelegerile cu diverse firme.

„Bă, da’ chiar trebuie să faci reclama în fiecare postare?!?! Fomistule”, a fost comentariul unuia dintre internauți.

Publicat: 01 nov. 2023, 10:29 Autor: Loredana Dumitrașcu Vedete
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A lucrat încă din 2009 la ProSport ca intern. În…...
Pe aceeași temă