Sofia Vicoveanca, artista cu aproape 57 de ani de carieră în spate şi-a bucurat publicul în tot acest timp cu vocea sa inegalabilă. Însă, viaţa solistei nu s-a rezumat numai la spectacole. Cântăreaţa a făcut dezvăluiri șocante despre viața ei.
Sofia Vicoveanca s-a apropiat mult de Dumnezeu după ce familia ei a fost greu încercată. Artista a mărturisit că părinţii ei au trăit o adevărată dramă după ce fraţii săi s-au stins din viaţă. Singura alinare de care solista avea parte în acele momente erau rugăciunile.
„După ce s-a întors tata din prizonierat, s-au născut fraţii mei, doi flăcăi şi o soră, ea fiind cea mai mică. Băieţii au murit unul după altul, la o distanţă de patru ani, şi ca într-un blestem, şi la primul, şi la cel de-al doilea, în ziua înmormântării, eu a trebuit să cânt. Când am ajuns acasă, numai părinţii au ştiut de sufletul şi de amarul meu”, a mărturisit Sofia Vicoveanca pentru Revista Taifasuri.
Durerea încă există în sufletul artistei, însă aceasta a dezvăluit faptul că cele două nepoţele ale sale au ajutat-o să mearga mai departe.
Însă aceasta nu este singura durere care i-a marcat viaţa. Sofia Vicoveanca a fost nevoită să renunțe la muzică pentru că nu avea bani, a rămas văduvă și nu a vrut să se recăsătorească însă… în ciuda greutăților și obstacolelor, cântareaţa a fost mereu pozitivă.
„Am fost vândută, părinții mei au mai avut 2 băieți care au murit. O femeie a sfătuit-o pe mama să mă vândă. Primeam pachete…conserve, biscuiți, nu știam dacă tatăl mai trăiește. Îmi dădea mama pe zi un cubuleț de ciocolată. Îl luam și fugeam și mă ascundeam, stăteam ore în șir cu limba pe acea bucățică de ciocolată”, spunea Sofia Vicoveanca, în urmă cu ceva timp.