Smaranda, iubita lui Selly, criticată dur din cauza unei fotografii: ”Nu transmiți un mesaj potrivit și încalci și niște reguli”

Publicat: 28 ian. 2021, 15:53 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Iubita vloggerului Selly, a fost criticată dur în mediul online din cauza unei fotografii. Smaranda a publicat o imagine în care apărea în interiorul facultății la care este încă studentă, fără mască de protecție. Acest lucru a creat un val de controverse pe pagina sa de Instagram.

Smaranda a primit un mesaj din partea unei colege cu câțiva ani mai mare, care este de asemenea studentă la Facultatea de Medicină. Tânăra a ținut să îi atragă atenția blondinei de faptul că nu este un bun exemplu pentru comunitatea pe care o are. Aceasta a subliniat că ar fi trebuit să aibă mult mai multă grijă la lucrurile pe care le face sau le spune în mediul online, mai ales că urmează să devină medic, iar cel mai probabil mulți dintre cei care o urmăresc îi urmează sfaturile.

”Bună, sunt una dintre colegele tale de la UMF, cu câțiva ani mai mare, ce-i drept! Poza asta nu e ok. Odată ce ai devenit studentă la facultatea asta, o reprezinți. Îi reprezinți în mai mică sau mai mare măsură imaginea și valorile. Nu mă voi lua de faptul că nu este voie să faci poze în laboratorul de anatomie, deloc, ci de faptul că faci o poză, în interior, în incinta facultății de medicină, FĂRĂ să porți mască. Indiferent că au fost 2 secunde, 2 minute, că erai singură sau cu alte 20 de persoane în sală, nu transmiți un mesaj potrivit și încalci și niște reguli pe care noi, ceilalți colegi ai tăi, le respectăm, în facultate și în spitale. Ai o comunitate numeroasă și ce le transmiți mai exact, dacă tu, studentă la medicină, în interiorul UMF, zâmbești la poză fără mască?

Îți spun eu: că e ok dacă mai dau și ei masca jos în spații închise când nu prea e lume care să ii vadă, că dacă nici noi, ăștia care ne facem doctori, nu respectăm regulile, ei de ce ar face-o? În perioada asta, în care oricum suntem bubuiți de fake-news, este foarte important ca noi, ca și colectiv, să transmitem același mesaj, și anume că purtarea măștii este absolut necesară și obligatorie. Mai ales tu, care ești model pentru atâtea fete și ai o comunitate atât de mare, probabil înțelegi ce valoare poate avea puterea exemplului”, a fost mesajul transmis în mediul online de colega Smarandei.

Deși iubita celebrului vlogger nu a răspuns mesajului, o mare parte dintre cei care au văzut comentariul l-au apreciat, semn că sunt de acord cu cele spuse de tânără.

 

Sursă foto: Instagram

Publicat: 28 ian. 2021, 15:53 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă