Site-ul PSD, atacat de hackerii ruși Killnet. Totul a plecat de la confuzia dintre Ciolacu și Cîțu. PSD: „Condamnăm invazia ilegală a Rusiei în Ucraina”

Publicat: 01 mai 2022, 08:54 Autor: Maria Apostol Arhiva
Site-ul PSD, atacat de hackerii ruși Killnet. Totul a plecat de la confuzia dintre Ciolacu și Cîțu. PSD: Condamnăm invazia ilegală a Rusiei în Ucraina

Site-ul PSD a fost țintit, vineri seară, de un „atac cibernetic venit dinspre Federația Rusă”, a anunțat biroul de presă al formațiunii. Conform acestuia, „departamentul IT a intervenit prompt și a repus site-ul în funcțiune”. PSD a transmis și că „își reafirmă apartenența la valorile europene și occidentale și condamnă invazia ilegală a Rusiei”.

„Site-ul Partidului Social Democrat a fost indisponibil vineri seara, timp de aproximativ 15 minute, în urma unui atac cibernetic venit dinspre Federația Rusă. Departamentul IT al PSD a intervenit prompt și a repus site-ul în funcțiune. Cu această ocazie, PSD își reafirmă apartenența la valorile europene și occidentale și condamnă invazia ilegală a Rusiei în Ucraina”, a anunțat, vineri biroul de presă al PSD.

Hackerii ruși din gruparea Killnet au revendicat atacul pe contul lor de Telegram.

Mai multe site-uri guvernamentale, printre care cel al Guvernului și cel al Armatei, au fost atacate cibernetic, vineri dimineață. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a declarat la Digi24 că atacul a blocat accesul utilizatorilor la pagină, nefiind afectate date sensibile sau confidențiale. Atacul a fost revendicat de o grupare de hackeri ruși considerați apropiați de regimul de la Kremlin.

Hackerii ruși îl nominalizaseră vineri dimineață pe Marcel Ciolacu, președintele PSD, drept autor al unei declarații privind trimiterea de arme în Ucraina, dar Ciolacu a explicat că e o confuzie. Declarația fusese făcută de Florin Cîțu, președintele Senatului.

”E o greşeală acolo, sunt şi eu, dar nu am problemă că sunt nominalizat eu, ca preşedinte al Senatului”, a spus Ciolacu, despre faptul că grupul de hackeri ruşi l-au nominalizat pe el în anunţul privind revendicarea atacului cibernetic asupra mai multor site-uri ale instituţiilor din România, potrivit News.ro.

Publicat: 01 mai 2022, 08:54 Autor: Maria Apostol Arhiva
Pe aceeași temă
×