Simona Pătruleasa a făcut recent dezvăluiri neaşteptate despre momentul în care a fost cerută în căsătorie. Se pare că prezentatoarea de la Kanal D nu vedea acest moment o prioritate în viaţa ei.
Simona Pătruleasa avea alte priorități la vremea respectivă, cu 20 de ani în urmă, atunci când a fost cerută în căsătorie de Sabin Ivanof. Deși nu își dorea neapărat acest lucru, răspunsul acesteia a fost, evident, DA! .
Cererea a fost o surpriză neașteptată pentru prezentatoare, care nu vedea căsătoria ca pe o prioritate la acel moment.
„Nu mă așteptam, sincer. Căsătoria nu era o prioritate pentru mine, nu îmi doream, neapărat, să mă mărit. Noi eram foarte bine în relație. Răspunsul a venit la fel de firesc, frumos și normal cum a fost și cererea.”,a declarat Simona Pătruleasa pentru Viva!
Prezentatoarea TV spune că a fost un moment simplu și memorabil. În schimb, nunta din Capri a celor doi îndrăgostiți a fost spectaculoasă!
„Știu că mulți se așteaptă la un adevărat scenariu, la o cerere pompoasă. În cazul nostru, a fost ceva care a venit firesc. Eram în mașină și, fără vreo pregătire sau exagerare, pur și simplu m-a cerut în căsătorie. Simplu și frumos! Nunta din Capri este una dintre cele mai frumoase amintiri. Am avut alături prieteni dragi, iar peisajele incredibile au făcut din experiența aceasta una aproape ireală. Este destinația în care aș merge, fără să ezit, în fiecare an.”, a mai spus aceasta.
Frumoasa prezentatoare de la Kanal D a avut mai multe apariții sexy de-a lungul carierei. Întrebată dacă a întâmpinat momente în care a avut de pierdut din cauza frumuseții, aceasta a răspuns:
„Depinde de situație. Eu nu m-am văzut niciodată atât de frumoasă, încât să consider că totul mi se cuvine sau că pot să deschid orice ușă. Nu m-am pus niciodată pe un piedestal și mi-am văzut de drum indiferent de piedici. Frumusețea poate fi un dezavantaj dacă nu este dublată și de alte lucruri importante.”
Sursă foto: social media