Simona Halep va rămâne mereu îndrăgostită de el. Simona Halep a postat un mesaj pe contul de Instagram, în care îi făcea o declarație lui Roger Federer. Sportiva noastră îl va admira mereu și îi va purta un respect aparte.
Simona Halep a scris de curând un mesaj emoționant pe rețelele de socializare. Roger Federer și-a prezentat hotărârea de a se retrage definitiv din lumea tenisului. Astfel, tenismena a reacționat în consecință.
„Nu va mai exista niciodată un alt Roger și sunt recunoscătoare că am avut ocazia de a juca în aceeași eră cu el,” a scris Simona Halep, onorând vestea retragerii multiplului campion de Grand Slam din tenis.
View this post on Instagram
La vârsta de 41 de ani, Roger Federer a decis că momentul oportun pentru a pune racheta în cui a sosit. De 20 de ori campion în turneele de mare șlem, tenismenul elvețian a făcut o afirmație emoționantă. În discursul prin care și-a anunțat hotărârea a spus că tenisul l-a tratat mai bine decât s-ar fi așteptat vreodată. Așadar, a reușit să joace peste 1500 de meciuri în 24 de ani de activitate.
Soția lui Patrik Mouratoglou, Ada Obilu, este foarte nefericită din cauza relației antrenorului cu românca Simona Halep.
Soția lui Patrick Mouratoglou, Ada Obilu, nu pare să fie foarte fericită cu relația pe care soțul ei o are cu Simona. Sursele clasa I D.A.S. (Departamentul Anchete Speciale al CANCAN.RO) din sudul Franței au dezvăluit că Ada ar fi avut o discuție extrem de aprinsă cu grupul ei de prietene: ”D-abia aștept să dau ochii cu ea! Am să-i spun >. Poate să facă ea ce vrea, dar nu va mai continua mult timp nici colaborarea pe partea de tenis. Am să mă ocup eu de asta!”, ar fi spus Ada Obilu.