Simona Halep, locul I mondial, a anunţat, joi, că nu va participa la Turneul Campioanelor, finala sezonului care va începe duminică, informează WTA.
Halep s-a retras, marţi, de la turneul de la Moscova, unde urma să intre în competiţie miercuri, în turul al doilea. Simona Halep a anunţat, la 2 octombrie, că a suferit o hernie de disc, astfel că participarea ei la competiţii până la finalul anului era sub semnul întrebării.
Turneul Campioanelor, competiţie la care participă cele mai bune opt jucătoare din acest an, se va disputa între 21 şi 28 octombrie, la Singapore.
WTA a confirmat, luni, faptul că Simona Halep va fi numărul 1 mondial la finalul anului, pentru a doua oară consecutiv, indiferent de rezultatele pe care le va obţine la turneul de la Moscova şi la Turneul Campioanelor.
„A fost o decizie grea, desigur. Este întotdeauna dificil să te retragi de la un turneu mare. De fapt, cred că este pentru prima dată în viaţa mea. Aşa că a fost o decizie dificilă, dar este mai bine pentru sănătatea mea. Darren a fost sută la sută cu retragerea, deoarece era îngrijorat de spatele meu şi este mai bine să pui sănătatea pe primul loc, întotdeauna. El a spus asta întotdeauna de când am început. Aşa că era mai sigur ca mine că trebuie să mă retrag. Apoi când am auzit că e de acord cu asta, mi-a fost mai uşor să iau decizia. Saptele meu nu este ok, nu m-am antrenat în ultimele patru săptămâni. Nu sunt pregătită să concurez la acest nivel, spatele e încă inflamat. Nu este uşor să merg pe teren şi să joc în acest moment”, a declarat Halep, pentru WTA Insider.
„E aceeaşi problemă la spate ca la Wuhan şi am nevoie de o pauză ca să se vindece. Îmi trebuie între trei şi patru săptămâni de exerciţii şi faptul că am avut o pauză este bine. Aşa că am destul timp acum să fiu pregătită pentru anul viitor. Acest turneu este unul dintre cele mai importante, deoarece sunt numai opt jucătoare şi arată cât de bine ai muncit în acest an.
Este cu adevărat important şi înseamnă mult pentur mine, deoarece m-am calificat de cinci ori la rând. Mă simt tristă că nu pot concura, dar se întâmplâ uneori. Din cazua formatului şi pentru că joci fiecare meci ca o finală, acest turneu este dificil de disputat şi trebuie să fii sută la sută de fiecare dată”, a mai spus Halep.
„Din nefericire, după multe discuţii cu echipa mea şi cu medicii, am luat decizia de a mă retrage de la Turneul Campioanelor. Voiam să termin 2018 la un înalt nivel, după un an incredibil, dar din nefericire accidentarea mea la spate nu s-a vindecat în felul în care am fi vrut şi trebuie să pun înainte sănătatea pe termen lung. Sunt tristă că nu pot să joc la a cincea şi ultima ediţie, aici, la Singapore, dar sunt încrezătoare că aceasta este decizia corectă şi voi face tot ce pot să revin şi să lupt pentru locul meu la Turneul Campioanelor, anul viitor. Singapore este un oraş special şi sunt sigură că fanii se vor bucura să vadă un tenis feminin fantastic în această săptămână”, a declarat Halep, într-un comunicat.
Sportiva a facut anuntul in ziua de marti, 16 octombrie 2018. Hernia de disc cu care a fost diagnosticata in urma cu cateva zile o impiedica sa mai joace.
„Am încercat tot ce am putut pentru a fi în formă, am vrut cu adevărat să joc aici la Moscova, dar, din păcate, problemele la coloană îmi provoacă încă durere şi nu vreau să îmi asum niciun risc inutil.
Deşi este dezamăgitor, ştiu că este important să îmi pun pe primul loc sănătatea. Mi-am petrecut câteva zile minunate aici la Moscova şi le doresc tuturor succes la acest turneu”, a scris Simona Halep.