Fostul prim-ministru italian Silvio Berlusconi a fost internat de urgență într-un spital din Monte Carlo din cauza unor probleme cardiace, a transmis joi medicul său personal pentru agenția italiană de ştiri ANSA, relatează Reuters, potrivit Agerpres.
Silvio Berlusconi se afla în orașul francez Valbonne, în apropiere de Nisa, când a avut această problemă cardiacă. Medicul fostului premier, Alberto Zangrillo, a declarat că Berlusconi a fost internat de urgență într-un spital din apropiere, pentru că ar fi fost riscant să fie adus înapoi în Italia.
Berlusconi a fost contaminat cu noul coronavirus în luna septembrie şi a fost internat cu pneumonie în spitalul San Raffaele din Milano. Atunci, fostul prim-ministru a declarat, la ieșirea din spital, că „a fost poate cea mai dificilă încercare a vieţii mele”.
Fostul premier al Italiei a aflat că este pozitiv cu noul coronavirus, după ce s-a întors din concediu de pe insula Sardinia. Acolo s-a întâlnit cu fostul şef de la Formula 1, Flavio Briatore, testat şi el pozitiv la coronavirus. Inițial s-a izolat, dar starea sa de sănătate s-a deteriorat. Partenera sa de viață, Marta Fascina, a contactat și ea virusul, dar și doi dintre copii, Barbara și Luigi.
Silvio Berlusconi, în vârstă de 84 de ani, a fost premier al Italiei în trei rânduri, ultima dată în perioada 2008-2011.
Sursa foto: Arhiva Ciao