EXCLUSIV | Secretele Oanei Turcu! Cum scăpăm de vergeturi și cum ne pregătim tălpile și picioarele pentru vară?

Publicat: 25 apr. 2023, 12:46 Autor: Dora Bazavan Vedete

Secretele Oanei Turcu! Cum se menține în formă soția lui Cristi Brancu? Oana Turcu are un ritual de frumusețe care nu este niciodată de neglijat. Am putea spune chiar că este privilegiată pentru că știe să folosească multe produse de beauty și skin care.

Cum să avem o piele curată, luminoasă, un tonus perfect și cât de bună este masca cu acid hialuronic pur. Oana Turcu ne-a dezvăluit special pentru Ciao.ro care sunt secretele care fac magie pentru ten. Chiar și înainte de sărbători, tenul nostru trebuie pregătit ca la carte.

Secretele Oanei Turcu!

“E atâta treabă de făcut înainte de sărbători, așa că eu aleg un ritual care îmi dă timp să îmi văd și de alte activități. De exemplu, se face o împachetare cu un nămol cu efect extraforte de slăbire. După ce îl aplicați, va înfășurați zonele tratate în folie de bucătărie, vă îmbrăcăți și spor la treabă pentru 45 de minute. Pentru un efect major de tonifiere, suplețe, antivergeturi, anticelulitic, e nevoie și de o fiolă care face că țesutul să fie uniform, hidratat, hrănit și tonic. Aceasta se masează pe zonele dorite până la absorbția în piele.
Ca să nu bateți drumul până la cosmetică, recomand un upgrade de prospețime și tinerețe aplicând seara o mască cu acid hialuronic pur. Efectul e spectaculos”, ne-a mărturisit, încrezătoare, Oana Turcu.

Cum se curăță tenul zilnic

Pentru a ne menține în formă, fața trebuie curățată zilnic, iar Oana Turcu ne-a împărtășit câteva dintre ritualurile sale de beauty.
“Secretul pentru o piele curată și fermă este să faci zilnic un pas pentru a fi fresh. Tenul trebuie curățat zilnic cu un lapte demachiant pentru ten uscat (sau conform cu specificul tenului fiecăruia), iar pentru dimineață, recomand o crema 24 ore din ulei de măsline, argan și acid hialuronic. Are o puternică acțiune restructurantă a pielii”, a mai adăugat soția lui Cristi Brancu, care, la rândul său, pune în aplicare toate sfaturile de skin care pe care i le dă jumătatea sa.

Cum scăpăm de vergeturi

Pentru că uneori chiar și vergeturile dau bătăi de cap, nu doar femeilor ci chiar și bărbaților, Oana Turcu a găsit remediul pentru asta și l-a împărtășit cu cititorii Ciao.ro.

“Nimic mai plăcut, pentru a da stop vergeturilor, decât un mare răsfăț casnic – masaj cu un ulei bun, făcut de dumneavoastră sau de cineva drag! Cu un ulei bogat de migdale parfumat, de exemplu cu o mireasmă de mușchi și mură, masajul devine o plăcere zilnică, iar vergeturile se estompează foarte mult”, ne-a mărturisit Oana Turcu.

Mucusul de melc face minuni

“Am un pont extraordinar pentru ten și conturul ochilor. Înainte de make-up, o emulsie anti-age cu textură cremoasă, pentru orice tip de ten.
Iar pentru toată față, recomand un ser regenerant pentru față cu un caracter unic: are patru acizi hialuronici și mucus de melc”, ne-a mai spus prezentatoarea TV.

Tenul ei iubește soarele

Cum are grijă Oana Turcu de tenul ei? Nimic mai simplu! Uleiul de migdale este nelipsit din ritualul său de beauty pentru că are cele mai bune proprietăți și calități terapeutice.

“Trebuie să știți ceva despre tenul meu. Primul lucru – că iubește, ca și mine, soarele. Așa că mă masez des cu uleiul bogat de migdale parfumat.
Al doilea – am suferit ani de zile de o acnee extrem de dură. Iar secretul devenirii mele a fost întâlnirea cu produsele pe bază de propolis – lapte demachiant și cremă cu propolis. M-au salvat și le mai folosesc din când în când”, a mai spus Oana Turcu.

Cum să ai tălpi roz, catifelate

Încă un truc benefic doamnelor și domnișoarelor în perioada de vară care se apropie, atunci când papucii și sandalele vor fi la mare căutare, iar picioarele trebuie să arate frumos.

“Ritualul tălpilor catifelate și roz dacă purtăm sandale cu tocuri. Se poate să avem în continuare tălpi catifelate, dar e nevoie de masaj zilnic. O cremă anti-age supernutritivă pentru picioare, care înmoaie cojile și crăpăturile tălpii. Are, de asemenea, patru tipuri de acid hialuronic la bază. Nimic nu este imposibil, câtă vreme ai grijă zilnic de tine, cu produsele potrivite!”, a mai completat, în încheiere, soția lui Cristi Brancu.

Publicat: 25 apr. 2023, 12:46 Autor: Dora Bazavan Vedete
Am terminat Facultatea de Filosofie și Jurnalism din cadrul Universității "Spiru Haret" și mi-am dorit întotdeauna să profesez în acest…...
Pe aceeași temă