Se împlinește un an de când Cornelia Catanga a suferit un stop cardio-respirator. Cum se simte acum artista

Publicat: 17 iul. 2020, 14:36 Autor: Andreea Voicu Vedete

În urmă cu un an, artista Cornelia Catanga a suferit un stop cardio-respirator și a ajuns de urgență în mâinile medicilor. Acesteia i s-a făcut rău când mergea pe stradă.

Din fericire, Cornelia Catanga se simte foarte bine acum, deși nu uită că în urmă cu un an ar fi putut să se întâmple ceva mai rău. A avut parte de un tratament medicamentos pentru a fi pusă pe picioare. Ajunsă la vârsta de 62 de ani, Cornelia Catangă îi mulțumește lui Dumnezeu că este bine. În tot acest timp, artista de muzică lăutărească a respectat regulile medicilor, a ținut dietă, a luat medicamentele date de specialiști.

Cornelia Catanga a fost la un pas de moarte

”Pe 14 iulie s-a împlinit un an de când era să mor! M-a iubit Dumnezeu şi mă iubeşte în continuare, şi pe mine, şi pe familia mea, şi pentru asta îi mulţumesc! Am respectat regulile, am ţinut dietă, am luat medicamentele la prânz, câte 14 pastile zilnic, timp de un an, în prezent mai iau doar trei. Inima mea e acum ca şi când nu aş fi avut montat un stent”, a spus Cornelia pentru Click!.

”Pe 14 iulie 2019, ora 22.45, am fost preluată de o echipă minunată, a Spitalului de Urgenţă Floreasca, de cei 7 medici, toţi profesionişti, în frunte cu doamna profesor doctor Maria Dorobanţu. Vreau să le mulţumesc public că m-au readus la viaţă”, a mai spus vedeta.

La momentul respectiv, fiul ei a mărturisit cum se simte Cornelia Catanga

„Mama se odihneşte, are nevoie de multă odihnă. Se simte mai mai bine. Vede foarte bine (n.r. – legat de zvonul privind faptul că artista a orbit). Deci ce se spune sunt doar speculaţii total aiurea. Mănâncă extraordinar de mult, creşte inima în mine numai când o văd. Medicii şi Dumnezeu, care a lucrat prin aceşti medici, au ajutat-o să se recuperez” , a spus acesta în cadrul emisiunii „Agenția VIP” atunci.

Publicat: 17 iul. 2020, 14:36 Autor: Andreea Voicu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă