Trecerea la ora de vară se va face în noaptea de 27 spre 28 martie 2021, când ceasurile se vor da înainte cu o oră, astfel că ora 3:00 va deveni ora 4:00. Va fi însă acesta ultimul an când mai schimbăm ora?
Măsura este luată pentru a folosi cât mai mult lumina zilei și a economisi energia electrică. Schimbarea orei a creat nemulțumiri de-a lungul timpului, iar unii specialiști au criticat-o pentru că ar crea probleme de sănătate populației.
În România, ora de vară este corelată cu orarul de vară practicat în statele Uniunii Europene.
După un sondaj realizat în tot spaţiul comunitar, Comisia Europeană a propus eliminarea schimbării sezoniere a orei. Propunere a fost susţinută în primul rând de Germania. Parlamentul European a votat, la 26 martie 2019, renunţarea la schimbarea orei de două ori pe an, începând cu 2021. Fiecare stat membru urma să decidă pe ce oră va rămâne – ora standard sau ora de vară.
Statele membre care decid să menţină permanent ora de vară trebuiau să efectueze ultima schimbare în acest sens în ultima duminică din martie a anului 2021. Cele care preferau să rămână la ora standard urmau să schimbe ora pentru ultima dată în ultima duminică din luna octombrie 2021. Era prevăzută, însă, şi posibilitatea unei amânări de 12 luni.
Eliminarea orei de vară în UE a fost discutată ultima dată în decembrie 2019, în timpul preşedinţiei finlandeze. Guvernul de la Helsinki a fost ultimul din Europa care a adoptat ora de vară. Și nu este mulţumit de rezultate. Un consens e însă greu de obţinut. Deşi majoritatea cetăţenilor europeni sunt de acord cu eliminarea schimbării orei, în unele state, de pildă, Franţa – majoritatea populaţiei preferă să se rămână la ora de vară. În altele, cum ar fi Belgia, la cea de iarnă.
Sursa foto: Arhiva Ciao