Sărbătoare mare: Ajunul Bobotezei. Ce nu trebuie să faci niciodată! Tradiții și obiceiuri

Publicat: 05 ian. 2021, 09:32 Autor: Elena Life
Sărbătoare mare: Ajunul Bobotezei. Ce nu trebuie să faci niciodată! Tradiții și obiceiuri

Boboteaza este o sărbătoare extrem de importantă credincioși, reprezentând momentul în care Iisus Hristos a fost botezat la vârsta de 30 de ani de către Ioan Botezătorul, considerat de creștini ca înaintemergătorul Iisus.

În ziua de bobotează, toate apele sunt sfințite. Preotul se duce la o apă și aruncă o cruce, iar mai mulţi bărbaţi se aruncă în apă pentru a aduce crucea înapoi. Primeşte binecuvântarea preotului primul bărbat care ajunge la cruce.

Pe data de 5 ianuarie, în Ajunul Bobotezei, se spune din popor că se deschid cerurile, iar Dumnezeu le îndeplinește credincioșilor toate dorințele. În anumite regiuni ale țării, copiii pleacă la colindat cu Chiraleisa, purtând clopoței și tălăngi, alături de vâsc, brad și busuioc la căciuli.

Tradiții și obiceiuri în Ajunul Bobotezei

În seara de dinaintea Bobotezei, femeile nemaritate au ocazia prin câteva ritualuri să își „vadă” sau să își viseze alesul! Tradiția romanească e marcată de mai multe obiceiuri creștine sau păgâne pastrate și transmise din generație în generație.

Din bătrâni, se spune că în Ajun de Bobotează, fetele nemăritate care doresc să-și viseze ursitul în anul respectiv trebuie să țină post și să-și pună busuioc sfințit, primit sau „furat” de la preot.

Seara, busuiocul se pune sub pernă și se înalță o rugăciune la Dumnezeu și Sfântului Ion pentru ajutor în aflarea dragostei. Tot pentru a vedea în vis chipul celui iubit, femeile tinere și necăsătorite pot lega pe degetul inelar un fir de mătase roșie și un firișor de busuioc.

Dacă în timpul zilei nu mănânci nimic, iar seara consumi o turtă plămădită din opt linguri de făină de grâu și o lingură de sare folosindu-te doar de nouă degete, se spune că poți vedea în visul de peste noapte chipul celui care îți va fi soț.

De asemenea, în vremurile de odinoară, fetele tinere agățau busuiocul afară, dincolo de prag, iar dacă acesta avea pe el urme de chiciură era semn că alesul va fi un om înstărit.

Ritualul celor două oglinzi

Tot în seara dinspre Boboteaza, exista obiceiul ca tinerele femei să-și despletească parul și să se dezbrace până la brâu, punând o oglindă în față și una în spate, într-o încăpere luminată cu ajutorul unei lumânări mai mari, care să confere destulă lumină.

În spatiul care se afla intre cele doua oglinzi se amplaseaza si un vas de lut care se umple ochi cu apa. Daca fata are credinta in Dumnezeu si in aceasta practica, isi va vedea iubitul venind inspre ea fie in oglinda din spate, fie chipul acestuia se va oglindi in apa vasului!

Sursa foto: Arhiva Ciao

 

Publicat: 05 ian. 2021, 09:32 Autor: Elena Life
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă
×