Sânziana Negru, primele declarații despre căsătoria cu Ștefan Floroaica. Când vor ajunge cei doi în faţa altarului

Publicat: 04 ian. 2024, 15:00 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Sânziana Negru și Ștefan Floroaica formează un cuplu de ceva timp, însă au decis să îşi facă publică relaţia în urmă cu doar câteva luni. Cei doi au făcut mulţi paşi importanţi, iar recent, în cadrul unui interviu, câştigătoarea de la America Express a vorbit despre căsătorie. Iată ce a povestit.

Sânziana Negru şi partenerul său locuiesc deja împreună în casa influenceriței pe care aceasta a terminat-o spre sfârșitul anului 2022. Actorul de la Antena 1 nu doar că i-a adus vedetei multă linilşte şi fericire, ci a susţinut-o necondiţionat şi pe plan profesional. El a fost cel care a încurajat-o să plece la America Express, deşi nu i-a fost uşor să petreacă două luni departe de iubita lui.

Ce spune câştigătoarea de la America Express despre nunta cu Ştefan Floroaica

Chiar dacă nu îi leagă deocamdată niciun act, cei doi se comportă ca o familie. Totuși, întrebată despre momentul în care va ajunge în faţa altarului la braţul iubitului ei, blondina a oferit un răspuns surprinzător. Sânziana a declarat că nu se simte încă pregătită să facă acest pas, ba mai mult a recunoscut că nu s-a visat vreodată în rochie de mireasă.

„Nu mi-am dorit, nu mi-am imaginat niciodată eu pe mine la altar, în rochie albă, nu mi-am dorit treaba asta. Mi se pare o convenție, care nu mi se potrivește. Aș face-o de dragul celuilalt, dacă lui i-ar aduce liniște sau poate o bucurie că există legământul dintre noi, dar eu pentru mine nu”, a declarat Sânziana Negru la detectorul de minciuni, în fața lui Selly.

Cu ce se ocupă Ștefan Floroaica

Ștefan Floroaica a fost multiplu medaliat la Campionatul Naţional de Brazilian Jiu Jitsu, dar și semifinalist ”Exatlon România”. A impresionat cu performanțele sportive, dar și cu aspectul fizic, așa că a reușit să se claseze pe locul trei în preferințele publicului. A fost la un pas să câștige marele premiu, dar în final Vladimir Drăghia a fost desemnat marele câștigător.

Ulterior, tânărul și-a descoperit pasiunea pentru actorie. Așa că s-a pus pe treabă! A urmat cursuri de specialitate, iar visul i s-a îndeplinit. Asta pentru că a primit rolul principal în serialul de la Antena 1, ”Lia, soția soțului meu”: Este primul meu rol, aşa că vine la pachet cu un mix de sentimente… entuziasm, încredere şi deopotrivă îndoială. Totul este nou pentru mine, iar personajul meu, Petru Vornicu, mă provoacă să-mi ies din zona mea de confort şi să evoluez ca om şi ca actor… Îmi place mult ce se întâmplă acum în viaţa mea şi sunt recunoscător că printr-un cumul de dorinţă, determinare si şansă din partea doamnei Ruxandra Ion, am ajuns aici”, dezvăluia Ştefan Floroaica pentru Pagina de Media.

 

Sursă foto: social media

Publicat: 04 ian. 2024, 15:00 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă