S-au aflat vedetele care vor ”bubui” audiența la Revelionul lui Dan Negru! Câți bani vor primi invitații

Publicat: 07 dec. 2021, 10:39 Autor: Maria Apostol Vedete

Dan Negru duce tradiția mai departe și va scrie o nouă pagină în istoria televiziunii cu show-ul care va fi transmis în noaptea de Revelion! Vor fi aproape 90 de invitați, iar printre ei se numără cele mai mari staruri din România!

Special pentru Gheorghe Zamfir! Așa începe Revelionul lui Dan Negru, realizatorul care e pe cale să dea o a 22-a „lovitură”. Naistul a împlinit anul acesta 80 de ani, iar ”Regele audiențelor” nu a trecut cu vederea. A pregătit ceva special, cu artistul și pentru artist. Filmările, pe o durată de două zile pline, l-au avut pe Gheorghe Zamfir în prim-plan.

Cu un uriaș buchet de flori a fost primit celebrul naist care a cucerit lumea. Iar cei prezenți acolo i-au urat ”La mulți ani!” Gheorghe Zamfir va avea un moment special în emisiunea lui Dan Negru, în noaptea dintre ani.

”I-am făcut un moment special, el are un moment aparte în noaptea de Revelion. A împlinit anul acesta 80 de ani și am vrut să-i aniversez ziua. L-am chemat, au venit toți, i-am adus un buchet uriaș de flori, toată lumea l-a aplaudat în picioare. El a avut un recital, acolo, în care a cântat”, a povestit Dan Negru. ”Regele audiențelor” a făcut show la înregistrarea Revelionului, iar imaginile sunt de colecție.  Mai multe detalii, AICI.

Cât a costat Revelionul lui Dan Negru

Conform unor surse din Antena 1, inițial erau trecute pe listă 50 de vedete din România care voiau să participe la Revelionul 2022. Ei bine, moderatorul tv a avut parte de o surpriză uriașă când a fost anunțat că vor participa peste 90 de vedete.

Așadar, Revelionul 2022 se anunță a fi cel mai mare din istoria televiziunii. Pandemia de coronavirus i-a determinat pe producătorii emisiunii să schimbe onorariul vedetelor, iar sumele oferite sunt cuprinse între 200 și 1500 de euro.

Publicat: 07 dec. 2021, 10:39 Autor: Maria Apostol Vedete
Pe aceeași temă