S-a stins scandalul! Lino Golden și Alex Velea s-au împăcat, dar rămân separați. Motivul real al încheierii colaborării între cei doi

Publicat: 15 oct. 2020, 09:19 Autor: Andreea Voicu Vedete

Împăcați, dar… despărțiți! – cel puțin asta am putea spune despre relația pe care o are Lino Golden cu Alex Velea, cel care l-a ajutat foarte mult în industria din care face parte.

Pare-se că cei doi artiști au îngropat ”securea”, dar, totuși, au decis să rămână pe drumuri separate. Lino Golden și Alex Velea și-au aruncat câteva săgeți otrăvite în ultima perioadă, în scandal intervenind și Antonia, partenera de viață a lui Alex Velea. Fie că erau cuvinte cu subînțeles, fie că erau cuvinte grele, cei doi au dus un „război” pe rețelele de socializare, unde urmăritorii au fost martori.

Acum, însă, Lino Golden a postat pe rețelele de socializare o imagine în care apare alături de Alex Velea la un eveniment și în dreptul căreia a scris un mesaj, semn că s-au împăcat: „Mulțumesc unchiule că ai avut încredere în mine și că m-ați luat la voi în casă. O să rămân veșnic recunoscător. Drumurile noastre se separă dar vă doresc tot binele din lume. ❤️#nofakepost #dinsuflet”. Imaginea a strâns imediat peste 30.000 de aprecieri.

https://www.instagram.com/p/CGVUngvD17n/

Alex Velea spune motivul pentru care prietenia dintre el, Mario Fresh și Lino Golden s-a rupt

Pe de altă parte, Alex Velea a făcut un vlog prin care a explicat de ce s-a produs ruptura între el și Lino Golden și Mario Fresh.

”Fac acest video pentru a clarifica situația”, a început Alex Velea vlogul. Artistul susține faptul că în ultimul timp, atât Lino Golden, cât și Mario Fresh au trecut printr-o serie de transformări, iar ”când au dat de faimă”, au decis să nu mai facă parte din grupul cu Alex Velea. De asemenea, Alex Velea și-a arătat dezamăgirea față de colaborarea lui Lino Golden cu Abi Talent. Mai mult decât atât, în video, Alex Velea a rupt și contractul între el și cei doi, semn că nu ar mai avea nicio obligație față de artist.

https://www.youtube.com/watch?v=soxI3MGiDqM&feature=emb_title

Sursă foto: arhivă Ciao

Publicat: 15 oct. 2020, 09:19 Autor: Andreea Voicu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă