O nouă regulă se pune în aplicare începând de la 1 septembrie 2020, în legătură cu numărul de invitați care pot participa la un botez sau la o nuntă în starea de alertă.
Astfel că, noua Hotărâre de Guvern, care a fost adoptată în cursul acestei zile, prevede o creștere a numărului de persoane care pot lua parte la un eveniment privat, precum nuntă sau botez. Accesul va putea fi și în interiorul localului, iar maximumul admis este de 50 de persoane. În aer liber, potrivit prevederilor legale, au voie până la 100 de persoane. Ce arată acum Anexa nr. 3, articolul 6.
Art. 1 – (1) Se aprobă reluarea activității cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, în județele unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori.
(2) Comitetele Județene pentru Situații de Urgență din județele unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, pot decide restricționarea sau închiderea activității operatorilor economici dintr-o anumită localitate, din zona de competență, dacă incidența cumulată a cazurilor din această localitate, în aceeași perioadă de timp, trece peste pragul de 1,5/1.000 de locuitori.
(3) Comitetele Județene pentru Situații de Urgență din județele unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori, pot decide reluarea activității operatorilor economici dintr-o anumită localitate, din zona de competență, dacă incidența cumulată a cazurilor din această localitate, în aceeași perioadă de timp, este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori.
(4) Programul de lucru al operatorilor economici prevăzuți la alin. (1) nu poate începe înainte de orele 06.00 și nu se poate prelungi după orele 24.00, ultima comandă putând fi preluată cel târziu la orele 23.00.
(5) Operatorii economici menționați la alin. (1) vor respecta obligațiile stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății și ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri.
(6) Măsurile prevăzute la alin. (1) – (5) intră în vigoare începând cu data de 01.09.2020.
10. Se interzice participarea la evenimente private în spaţii închise, cu excepţia celor care se desfăşoară cu participarea a cel mult 50 de persoane şi cu respectarea regulilor de distanţare fizică.
11. Se interzice participarea la evenimente private în spaţii deschise, cu excepţia celor care se desfăşoară cu participarea a cel mult 100 de persoane şi cu respectarea regulilor de distanţare fizică.
12. Se permite organizarea de cursuri de instruire şi workshopuri pentru adulţi, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, cu un număr de participanți de maximum 50 de persoane în interior și de maximum 100 de persoane în exterior şi cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătății, arată Republica.