Prima farmacie de poezie din lume, unde sunt prescrise versuri în loc de medicamente a fost deschisă la finalul anului 2019 de poeta Deborah Alma, la Shropshire, în Bishops Castle.
Majoritatea celor care trec pragul primei farmacii de poezie din lume caută să scape de stresul și suprasolicitările specifice vieții de azi, potrivit Sky News. Poeta Deborah Alma este cea care a avut ideea prăvăliei inedite.
Poeta a decis să aranjeze cărțile în magazin în funcție de ”stare”, considerând că poezia poate să ajute în condițiile în care cititorul ar suferi de probleme emoționale, de la epuizare, la stres și dezamăgiri afective.
Poeta organizează și ateliere și ”consultații” de poezie, o cameră fiind amenajată special pentru a diagnostica ”pacienții”. Poeta folosește o listă de întrebări pe baza cărora poate să ”prescrie” un poem ales cu atenție.
”Dacă e vorba de un talent în ceea ce fac, atunci acesta privește alegerea poemului potrivit pentru fiecare persoană după ce reușesc să aflu câte ceva despre ei pe baza discuției”, a arătat poeta.
”Când ofer cuiva un poem, devine poemul persoanei respectivă, îl dețin – îl pot pune pe ușa de la frigider, pot să fie liniștitor, reconfortant, înățător, o mulțime de lucruri”, a spus Alma.
Poeta a muncit pentru ani buni cu pacienți afectați de demență și spune că a văzut ”cum poate poezia să schimbe starea cuiva și în ce fel se așteaptă oamenii să fie ascultați cu atenție, cu atâta atenție încât să poți scrie tot ce ți se spune și să prețuiești ce auzi”. Într-un ”moment nebun” a găsit o ambulanță care era de vânzare și a cumpărat-o pentru a străbate țara și pentru a împărți versuri din portbagajul mașinii.
Deborah Alma consideră că o arta ”poate face multe lucruri, poate fi o legătura strânsă cu o persoană care a trecut prin aceleași probleme cu tine dar le-a depășit și le-a procesat, poate să fie o rugăciune, poate să fie un blestem sau un talisman”.