S-a aflat! Ce au scris medicii legiști în raportul de autopsie al actriței Naya Rivera

Publicat: 15 iul. 2020, 13:52 Autor: Andreea Voicu Vedete

Naya Rivera a fost găsită fără suflare într-un lac din California, după ce a ieșit la plimbare cu fiul ei în vârstă de 4 ani.

Medicii legiști au notat în raportul de autopsie motivul pentru care actrița Naya Rivera, cea care a apărut în serialul ”Glee”. Așa cum au presupus de la bun început autoritățile, că actrița ar fi decedat în urma înecului accidental, medicii legiști au confirmat această ipoteză. Actrița de 33 de ani nu a avut nicio rană pe corp și nici nu ar fi consumat alcool sau droguri. Medicul legist al comitatului Ventura a transmis un comunicat în acest sens, arată stirileprotv.ro.

Ce a declarat fiul actriței anchetatorilor, înainte să fie scos raportul de autopsie

Naya Rivera a fost găsită în lacul Piru, o bază nautică care este destul de frecventată, după ce în data de 8 iulie 2020 a închiriat o ambarcațiune pentru a se plimba alături de fiul ei de 4 ani. În aceeași zi când a dispărut, autoritățile au fost alertate și operațiunile de căutare au fost activate. Fiul ei a fost găsit dormind în barcă, îmbrăcat cu o vestă de salvare. Fiul ei de 4 ani le-a spus autorităților că el și mama lui, actrița Naya, au mers să înoate în lac, iar apoi l-a adus înapoi la ambarcațiune, moment în care ″s-a întors apoi şi a văzut-o dispărând sub ape″.

Actrița Naya Rivera avea un băiețel de 4 ani

Actrița de 33 de ani a jucat în: ”The Master of Disguise” (2002), ”Glee” (2011), ”Glee: The 3D Concert Movie” (2011), ”A monstrous Holiday” (2013), ”At the Devil’s Door” (2014), și în ”Mad Families” (2017). Naya Rivera a fost o actriță, model și cântăreață americană. Și-a început cariera de actriță și model în copilărie, apărând în reclame de televiziune naționale înainte de a deține rolul lui Hillary Winston pe sitcom-ul CBS The Royal Family de la vârsta de patru ani (1991–1992). Rivera a început să se întâlnească cu artistul Big Sean în aprilie 2013. Și-au anunțat logodna în octombrie 2013, dar și-au încheiat relația în aprilie 2014. La scurt timp după despărțirea de Big Sean, Rivera a început să se întâlnească cu actorul Ryan Dorsey, de altfel alături de care are și un copil, un băiețel de 4 ani pe nume Josey Hollis. Cei doi au divorțat în 2016. În 2015 ar fi făcut declarații publice despre propria sexualitate, spunând că ar fi bisexuală.

Publicat: 15 iul. 2020, 13:52 Autor: Andreea Voicu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă