Ruby, de la Saga Festival direct la spital. Bunica artistei a avut nevoie urgentă de ajutorul medicilor: „E foarte slăbită”

Publicat: 09 iul. 2024, 13:09 Autor: Denisa Iordache Vedete

Momente dificile pentru Ruby. Artista nu s-a putut bucura prea mult de succesul pe care l-a avut pe scena de la SAGA Festival şi asta pentru că bunica ei a avut nevoie urgentă de îngrijirile medicilor. Vedeta a făcut primele declaraţii după ce a internat-o pe mamaia Gherghina în spital.

Ruby a fost nevoită să se prezinte de urgență la spital cu bunica ei care nu se simțea bine, la scurt timp după ce și-a încântat fanii pe scena de la Saga Festival.

Ruby a fost de urgență la spital

Ruby este foarte atașată de bunica Gherghina. Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că „mamaia” a fost cea care a crescut-o după divorţul părinţilor. Bruneta vorbește mereu frumos despre bunica ei și spune că este cea mai importantă persoană pentru ea.

Recent, artista a trecut prin momente grele din cauza stării de sănătate a bunicii sale, care a necesitat internarea în spital. Cu o seară înainte, Ruby susținuse un concert la SAGA Festival, iar a doua zi a fost nevoită să ia această decizie dificilă, deoarece bunica ei se simțea foarte rău.

„Azi am internat-o pe bunica. Bolile bătrâneții… E foarte slăbită. Mutarea asta nu prea i-a priit. Acasă mai aleargă după căței, are mai mult loc să se desfășoare. Acum e tare slăbită, leșinată, nu mănâncă, nu ascultă. Are 87 de ani. Doctorul mi-a zis să o internez, să-i facă toate analizele și tot ce e nevoie. E la Pantelimon”, a declarat artista pentru Cancan.ro

Ruby are grijă de bunica ei

Deși Spitalul Sf. Pantelimon a fost recent implicat în scandaluri majore după ce mai mulți pacienți au murit la ATI, artista are încredere în medicul care se ocupă de bunica ei.

„Am un doctor foarte bun la Spitalul Sf. Pantelimon, în care am foarte mare încredere. Îmi pare rău pentru ce a fost acolo, dar eu nu-mi fac griji. Tot spitalul o cunoaște, o iubește. O să fie bine, îi mai adaugă tratament. O să o luăm acasă ca și nouă”, a mai adăugat bruneta pentru sursa citată.

Artista are o relație specială cu bunica ei

Invitată la Podcastul lui Damian Drăghici, Ruby a dat detalii despre copilăria ei. Artista a dezvăluit că mamaia Gherghina este cea care i-a oferit atenția și iubirea necesare unui copil. Părinții ei au plecat în străinătate pentru a-i asigura un viitor mai bun, lăsând-o în grija bunicii paterne, asemenea multor copii din generația sa. Bunica ei, Tanti Gherghina, are acum 87 de ani.

„Bunica mi-a dat toată dragostea ei, a știut să-mi fie și mamă, și tată. Nu m-am simțit o clipă părăsită, abandonată”, a povestit artista în podcast.

La un moment dat, artista povestește că părinții ei au vrut să o ia în străinătate alături de ei, dar mamaia Gherghina nu a fost de acord: „Spunea că Dumnezeu m-a trimis pe mine pentru ea”, a adăugat Ruby.

„Am învățat de la ea să fiu și bărbat, și femeie. Am un caracter dominant ca și mamaia. Mereu a vrut să fie capul familiei și am învățat de la ea să muncesc, să mă dedic în totalitate și să fiu loială, să trag cu casa”a mai spus cântăreața.

 

Sursă foto: social media

 

Publicat: 09 iul. 2024, 13:09 Autor: Denisa Iordache Vedete
Pe aceeași temă
×