Ronan Keating a pus ochii pe Ioana Ignat! Cum a ajuns iubita lui Sebastian Dobrincu să cânte cu celebrul artist

Publicat: 24 aug. 2022, 13:58 Autor: Dora Bazavan Arhiva

Ronan Keating a venit pentru a treia oară în România cu ocazia ”We Love Music Festival”, eveniment muzical organizat la Râmnicu Vâlcea. Printre vedetele care i-au atras atenția s-a numărat și cântăreața Ioana Ignat, care a cântat alături de el. 

Celebrul artist internațional a demonstrat încă o dată fanilor săi români cât este de profesionist. Mai mult decât atât, lui Ronan Keating pare să îi placă de minune în țara noastră, aici unde este bine primit de fiecare dată.

Recunoaște talentele noastre și le dă o șansă. Mai precis, Ioana Ignat, iubita lui Sebastian Dobrincu se pare că a tras încă o dată lozul câștigător! A reușit cu ajutorul unor niște prieteni apropiați, printre care se află și un colaborator de-al lui Ronan Keating, să facă o piesă cu acesta.

Iar la We Love Music Festival a avut chiar ocazia să urce pe scenă alături de fostul membru al trupei Boyzone, care i-a făcut cea mai frumoasă introducere, pentru a interpreta împreună cu el binecunoscuta piesă “If Tomorrow Never Comes”. Se vedea de departe cât de emoționată a fost artista noastră însă a reușit să facă o figură bună pe scenă, așa că  Ronan Keating a răsplătit-o la final cu o îmbrățișare.

Chiar înainte de a urca pe scenă, Ioana Ignat a făcut câteva declarații exclusive pentru Ciao.ro și cu greu își putea stăpâni emoțiile și starea care a cuprins-o înainte de duetul cu Ronan Keating!

Cum a început colaborarea dintre Ioana Ignat și Ronan Keating

Reporter: Ioana, cum te simți în această seară? Am văzut că tocmai ce te-ai întâlnit aici, în a doua seară de We Love Music Festival, cu celebrul Ronan Keating!

Da! Sunt foarte entuziasmată să urc pe scenă, urmează să cânt o melodie cu Ronan și sunt nerăbdătoare!

Ai emoții?

Am și emoții! Dar sunt foarte obosită, pentru că am avut o zi lungă! Bineînțeles că am emoții, dar e mai mult o nerăbdare așa… De-abia aștept să intru pe scenă!

Dar cum a venit această colaboare a ta cu Ronan Keating? Cum a luat naștere?

Printr-un prieten comun și prin Universal Music. Care a făcut cumva să se întâmple, să se concretizeze lucrurile și prin acest prieten comun s-au legat lucrurile. Daniel Healy ne-a făcut legătura, care este compozitorul piesei pe care o voi lansa împreună cu Ronan. Și da, abia aștept!

Cum crezi că o să fie primită această piesă? Le-ai dezvăluit fanilor tăi secretul acesta sau urmează?

Încă nu! În seara asta v-am spus vouă. Eu cred că o să fie foarte bine primită piesa pentru că este o piesă de dragoste, este o piesă foarte armonioasă și pozitivă. Este mai mult o declarație de dragoste, așa… Și are de toate, este o piesă cu de toate. Și cred că o să fie primită bine!

”Îmi doresc foarte mult să trec granițele”

El e artist internațional! Îți dorești și tu să ieși, să treci granițele?

Îmi doresc foarte mult să trec granițele. Acesta este pasul următor.  S-a mai întâmplat cu câteva piese, dar nu așa vizibil.  Da, bineînțeles! Pregătesc un album în limba engleză. Vreau să ies și din România!

Văd că ai susținători în această seară, ai venit însoțită!

Am venit însoțită de prieteni, de iubit, de manager, de o gașcă mare!

Cum sună sfârșitul acestei veri pentru tine? Ce proiecte mai pregătești?

O să lansez în luna septembrie un nou single. Este deja filmat de câteva luni. Am întârziat cu el și în toamnă urmează să lansez primul meu album, în limba română. Și, ulterior, albumul în engleză. Dar în august, acum, nu știu sincer ce se mai întâmplă… am concerte!

Ești bine și pe plan profesional și pe plan sentimental…

Sunt bine, în general! Mă bucur de toate lucrurile care vin și trăiesc momentul din plin, ca să zic așa!

 

 

 

 

 

Publicat: 24 aug. 2022, 13:58 Autor: Dora Bazavan Arhiva
Am terminat Facultatea de Filosofie și Jurnalism din cadrul Universității "Spiru Haret" și mi-am dorit întotdeauna să profesez în acest…...
Pe aceeași temă