Romina, fosta colegă de echipă a Mellinei, a transmis un mesaj acid după ce ”furnicuța” a ieșit din competiție. Blondina a fost sinceră întotdeauna în ceea ce o privește pe artistă și chiar dacă nu a avut cuvinte frumoase de spus la adresa acesteia, nu s-a sfiit niciodată să își spună părerea.
Seara trecută, după ce războinica a fost eliminată din competiția Survivor, Romina a simțit nevoia să facă câteva declarații.
Astfel, blondina a dezvăluit faptul că Mellina și-ar fi dorit ca ea să părăsească competiția și mai mult decât atât, după ce acest lucru s-a întâmplat, artista ar fi vorbit despre ea foarte urât. Acum, Romina pare că se bucură de rezultatul alegerilor și mai spune faptul că există pedeapsa divină pentru fiecare.
”Ai vrut să plec din concurs, iar după ce am plecat ai vorbit urât despre mine. Am spus că Dumnezeu există și nu doarme. Karma există pentru fiecare”, este mesajul acid postat de Romina, pe contul ei de Instagram.
”Pe mine m-a șocat ce a spus Mellina, după ce am plecat din concurs. A zis că eu nu m-am acomodat în camp și că nu-mi plăcea deloc acolo, total greșit. Eu am zis că m-am acomodat din prima zi, doar mi-a apărut o durere la șolduri din cauza dormitului pe scândură, care mi-a trecut în câteva zile.
A zis-o din frustrare, pentru că era invidioasă. Eu stăteam mult în compania lui Marius și având în vedere că ea îl plăcea pe Marius, asta a deranjat-o”, a povestit Romina pe vlogul lui Andrei Ciobanu.
Mai mult, Romina a povestit în detaliu cum încerca Mellina să îi atragă atenția colegului său…
”Gesturile pe care le-am văzut eu, le-a văzut și Marius. Venea și în ultima perioadă a început să-și facă un fel de antrenamente: genoflexiuni, fandări… Și stătea în costumul de baie, slipul era din acela brazilian. Începea să facă fandările și genoflexiunile în față, unde era Marius și se apleca în așa fel încât să se vadă toată splendoarea dorsală”, a mai povestit Romina.
Sursă foto: Arhivă Ciao