România trece duminică la ora oficială de iarnă, ora 4.00 devenind ora 3.00, ceea ce va face ca ziua de 27 octombrie să fie cea mai lungă din acest an. CFR Călători a anunţat că schimbarea orei nu modifică mersul trenurilor în vigoare.
România trece la ora de iarnă. În noaptea de sâmbătă spre duminică, România revine de la ora de vară, care se aplică din ultima duminică a lunii martie, la ora Europei de Est sau Timpul Legal Român. Astfel, începând de duminică, România va avea două ore avans faţă de timpul universal coordonat (UTC).
CFR Călători a anunţat că, începând din 27 octombrie, în activitatea de transport feroviar de pasageri se va trece la ora Europei Orientale, ora 4 AM devenind ora 3 AM
Trecerea la ora Europei Orientale nu modifică mersul trenurilor în vigoare, conform adevarul.ro.
În noaptea 26/27 octombrie, când ora 4 AM devine ora 3 AM, toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după ora 4 AM vor pleca la orele din Mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale.
Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4 AM., ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale, iar trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la destinaţie.