Acum are 53 de ani, este tatăl a doi copii și are o carieră impresionantă în gastronomie și în televiziune. Însă în tinerețe nici nu visa la așa ceva. Chef Sorin Bontea a dezvăluit lucruri neştiute despre trecutul său.
Sorin Bontea este fără doar şi poate unul dintre cei mai apreciaţi bucătari din România. Telespectatorii l-au urmărit cu interes la emisiunea Chefi la cuţite timp de 12 sezoane. Deşi nu mai apare deocamdată pe micile ecrane, fostul jurat nu îi neglijează pe admiratori. În continuare împărtăşeşte cu prietenii virtuali secretele sale din bucătărie.
Întrebat în cadrul unui interviu ce visuri avea la 18 ani, chef Sorin Bontea a recunoscut că îşi dorea să devină ”director de complex sau șef de unitate”.
„Când aveam 18 ani nu prea erai lăsat să gândeşti. Deşi în adâncul sufletului visam să descopăr bucătăria şi să o trăiesc prin toţi porii, să cunosc culturi gastronomice diferite, să aflu specificul fiecărei ţări, să călătoresc, pe vremea aceea singurul gând pragmatic era să ajung director de complex sau şef de unitate. Cam atât de îngrădite erau visurile unui tânăr“, spunea Sorin Bontea, citat de adevarul.ro.
Însă după 1990, faimosul chef a avut ocazia să călătorească și să cunoască lumea de pe un vas de croazieră. Printre clienții care i-au gustat preparatele s-au numărat Madonna și Jon Bon Jovi. Revenit în România, Sorin Bontea a avut ocazia să lucreze la cele mai cunoscute restaurante de lux și a devenit faimos în toată țară odată cu apariția la Masterchef, unde a fost considerat cel mai dur jurat.
După ce s-a aflat că Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu au încheiat socotelile cu Antena 1, în spaţiul public au început să se vehiculeze deja primele nume care ar putea să apară în viitorul sezon.
Astfel de schimbări au mai apărut de-a lungul timpului în producţiile de la Antena 1, iar şefii au încercat să îşi promoveze vedetele cu care aveau deja contracte. Din acest motiv, telespectatorii s-au gândit că şi de această dată situaţia va sta la fel. Astfel, se presupune că juriul show-ului va fi alcătuit din: Radu Darie (bucătarul emisiunii Neatza cu Răzvan și Dani), Nicolai Tand (bucătar care se află în echipa de la Super Neatza) și Roxana Blenche (prezentatoarea de Hello Chef și fosta câștigătoare a sezonului 8 Chefi la Cuțite). CITEŞTE ÎNTREAGA ŞTIRE AICI.
Sursă foto: social media