Reacție emoționantă a familiei care va primi sprijinul Visuri la cheie: ”Nu ne-a venit să credem că Dumnezeu ne iubește”

Publicat: 11 oct. 2023, 12:16 Autor: Loredana Dumitrașcu Life

Astăzi, de la ora 21:30, PRO TV va difuza o nouă ediție a emisiunii Visuri la cheie. În cea de-a cincea săptămână a show-ului ajuns la sezonul 10, echipa formată din Dragoș Bucur, Cristina Joia, Alex Gavrilescu și Oana Boghiu va ajunge în Ciocănești, la familia Andronache.

Povestea va fi una emoționantă, Nicu, capul familiei, a aflat că are mari probleme la rinichi și a ajuns în punctul în care să aibă nevoie de transplat. Cea care i-a sărit în ajutor a fost chiar mama lui. Sănătatea lui continuă să fie o problemă, însă ceea ce îl doare mai tare este că nu poate duce la capăt munca începută cu multă vreme în urmă la casă.

Reacție emoționantă a familiei care va primi sprijinul Visuri la cheie

Acest lucru se va rezolva, odată cu vizita echipei de la Visuri la cheie. Mai multe despre această frumoasă experiență, ne-au povestit chiar membrii familiei Andronache.

  1. Ce ai simțit în momentul în care ai auzit de afară cum era strigat numele familiei tale?

În momentul în care ne-am auzit numele la poartă, strigat de către echipa Visuri la cheie, am rămas șocați. Nu ne-a venit să credem că există minuni și că Dumnezeu ne iubește pentru că noi nu ne-am gândit niciodată că visul nostru se va îndeplini.

  1. Ce înseamnă pentru voi faptul că ați avut parte de vizita echipei Visuri la cheie?

Pentru mine, cât și pentru familia mea, vizita echipei Visuri la cheie a însemnat și încă înseamnă o mare binecuvântare

  1. Ce ai simțit când ai intrat în casă și ai văzut renovarea finală?

Când am intrat în casă și am văzut-o, nu îmi venea să cred cât de frumoasă este și că noi o să locuim într-o casă atât de frumoasă, exact așa cum ne-am dorit să avem.

  1. Dacă povestea familiei tale ar putea fi spusă în doar câteva cuvinte, care ar fi acelea? De ce?

Binecuvântare, uniți și luptători.

  1. De ce nu ar trebui niciodată să încetăm să credem în visurile noastre?

Nu ar trebui niciodată să încetăm să credem în visurile noastre pentru că nu acum, dar poate mai târziu  se pot împlini și deveni reale, exact așa cum visul nostru s-a împlinit.

Publicat: 11 oct. 2023, 12:16 Autor: Loredana Dumitrașcu Life
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A lucrat încă din 2009 la ProSport ca intern. În…...
Pe aceeași temă
×